despre mine

Mare lucru nu veţi afla despre mine. Nici eu nu ştiu mare lucru. Ştiu doar o seamă de întâmplări din trecut, căci viitorul e nesigur şi aproape că nu există, iar prezentul devine certitudine abia după ce nu mai e şi devine trecut.
M-am născut demult, în 1951, în alt secol, în alt mileniu, pe vremea când Clujul nu era Napoca, era doar Cluj, un oraş universitar cumpătat şi cuminte, fără fauna pestriţă, ce avea s-o genereze industrializarea în doru’ lelii, care l-a năpădit ca o molimă spre sfârşitul secolului XX.
Am devenit apoi orădean, prin voia părinţilor mei şi a Celui de Sus, dar tot la Cluj mi-am petrecut studenţia – mi-am petrecut, zic, căci studenţia, spre mândria dar şi spre marea mea ruşine, uneori, am privit-o ca pe petrecerea vieţii mele, ca pe un banchet de litere, cuvinte, amestecate cu teatru, femei, rock’n’roll şi votcă.
Nu mi-am dorit să ajung profesor, dar pe diploma mea asta scria, profesor de limba şi literatura engleză şi asta trebuia să fac. Timp de douăzeci de ani, ca profesor de liceu, şi încă vreo trei de chibiţat, ca asistent la o facultate din Oradea, m-am zbătut să descopăr în mine o umbră de vocaţie. Poate mi-a plăcut, poate am dezgheţat câteva minţi, poate am scârbit pe mulţi – n-o să aflu niciodată adevărul – dar, până la urmă, n-a fost să fie, am lăsat şcoala pe-o meserie mai bănoasă. Regrete? Câteodată, da.
Nu de multă vreme, m-am apucat de scris, de fapt, am perseverat diabolic, căci zvâcnirile într-ale scrisului sunt vechi, de-nu-mai-ştiu-de-când. Am scris două romane, Dincolo de copilărie şi Curtea cu melci iar, de-o să am zile, o să mai scriu.
Ce să mai zic despre mine? Citiţi-mi vorbele din cărţi, mai bine decât ele nu pot să mă descriu.