revelion 2013

Na, uite că a trecut şi cea mai inutilă şi penibilă sărbătoare a anului, Revelionul !!! Dacă îi întrebi pe oameni de ce se bucură, de ce se îndopă cu mâncare şi beau până se pişă pe ei, ori ajung la urgenţă mai mult morţi decât vii, n-o să obţii de la nimeni nici un răspuns inteligent, fiindcă niciunul n-o să poată motiva euforia de care se lasă cuprins cu această  ocazie. Mai toate răspunsurile vor pomeni ceva de tradiţie, cum că aşa se cade, aşa se face, aşa-i frumos, aşa e bine… şi alte inepţii ce se înscriu în acelaşi registru. În mintea lor, Anul Nou e un personaj de basm, un salvator, asemănător celui pe care românii îl aşteaptă ori de câte ori merg la alegeri, unul care să facă, să aducă, să dea, mai ales să dea şi să se ajungă la toţi… Şi, pentru că cineva va face totul în locul lor, iar ei vor sta doar cu mâinile pe ouă numărând unu-doi, unu-doi, oamenii – nu numai românii, că doar nu suntem singurii tâmpiţi de pe planetă – se lasă în voia mâncării şi băuturii, mai ales a băuturii, devin al dracului de buni şi toleranţi, se pupă între ei, demonstrând că au idee de iubirea aproapelui şi îşi urează frenetic „ La mulţi ani!”, lucruri pe care apoi le regretă tainic când se trezesc din beţia momentului. Excepţie fac doar câteva triburi de pe la Răşinari şi Oituz, unde în numele tradiţiei oamenii se altoiesc creștinește cu ciomegele în cap, sau pe unde apucă. Noroc cu poliţia şi jandarmeria, care, mai nou, altă treabă nu are decât să-i împiedice pe tembeli şi să se omoare – o vigilenţă pe deplin motivată, că dacă ţiganii şi proştii se măcelăresc în dragă voie, cine să mai voteze iubita conducere a ţării ?

Cei mai trişti în noaptea de revelion sunt politicienii: ei nu-şi permit să se îmbete şi nici să iubească dezinteresat prostimea… Nici vorbă, în noaptea dintre ani ei sunt iarăşi în campanie electorală, bătându-se în piept cu cărămizile din dotare. Primarul Bucureştilor, cel care vorbeşte popular, cu „dă” şi „pă”, ca să ungă inimile alegătorilor, a cuvântat lacrimogen mulţumind plebei adunate în stradă pentru dovada de solidaritate umană… Ce-o fi vrut să spună, doar el ştie. Cred că nu mare lucru. Faptul e că a împuşcat în aer artificii de milioane de lei din bani publici şi, din aceeaşi bani, a oferit participanţilor muzichie, să se poată  zbânţui  pe ritmuri diverse, rămâne singura certitudine: oamenii au belit ochii la luminiţe, au ascultat muzică, au înghiţit discursul indigest al primarului foarte general şi şi-au spălat greaţa cu spirtoasele aduse de acasă. De ce au ieşit oamenii în stradă? Simplu. Se simt abandonaţi, se simt singuri, nesiguri, nefericiţi, iar haita, gloata, mulţimea  pot da iluzia apartenenţei la ceva, nu prea contează la ce. Deci ce să mai zic, Oprescu a fost de data asta mai bun şi tare decât tigaia „dry cooker”, care îţi rezolvă definitiv viaţa, umplându-te de o energie ce mută munţii din loc… Noroc că de pe Dâmboviţa munţii au plecat de bună voie, nu l-au aşteptat pe Oprescu.

Victor Ponta nu s-a încurcat prea mult prin televiziunile de unde conduce şi guvernează ţara, ci, în buna tradiţie iliesciană, a transmis pulimii un mesaj mustind de platitudini, învârtindu-se în jurul invariabilelor leitmotive ale greşelilor trecutului (greşelile altora, se înţelege) lângă care a lipit nişte speranţe festive de genul  „vom face şi vom drege”… Cine-l mai crede? Nici Căcărău nu s-a crizat cu mesaje către popor, căci mintea lui e momentan copleşită de excluderile din PNL. Cuget că n-ar face rău să reducă partidul ce duios conduce la doi membri, el şi Becali. Bine, n-ar strica să păstreze totuşi câţiva proşti de serviciu, nu că cei doi nu s-ar putea înscrie fără emoţii în această categorie, da’ să nu-i înjure oamenii direct, ci prin reprezentanţi. Doamne, mi-e şi ruşine să spun că pe vremuri simpatizam cu liberalii considerându-i de dreapta! Acu’, dacă mă gândesc, al dracu’ dacă-mi dau seama cine-i de dreapta, de stânga ori de centru… E o brambureală de m-apucă greața, una dintr-acelea ce nu trece cu zeamă de varză murată.

Apropo de proşti de serviciu, Marean Vanghelie, şi-a asumat reuşita petrecerii „care este”, de parcă ar fi făcut-o pe banii lui. Să fim serioşi, orice babuin poate trage un chef cu lălăială şi pomeni culinare dacă fraierii îşi plătesc taxele. Mă întreb de unde atâta naivitate, de unde atâta sete de chilipir la specimenele care se lasă an de an momite de Vanghelie? Mi-e teamă să zic că dorul de pomană e o tară naţională, da’ asta constat cu orice ocazie, Crăciun, Paște ori pupat de moaşte. Românii nu se dezmint, se calcă în picioare oriunde-i rost de mici, ciolan ori  sarmale, iar dacă aşa stau lucrurile, nu mă întreb şi nu mă mai mir.

Gata cu politicienii. Nu mai zic o vorbă. Ce altceva ne-a adus noaptea de revelion? Multe. Pe la televiziuni, o faună artistică manelizată, doi comici răsuflaţi, Nae şi Vasile, la ale căror scenete te podidesc lacrimile de mila gagului românesc, Vârciu, Pepe, Adelina, Negru, Măruţă, o groază de starlete care-şi etalau ţâţele şi curul, plus toată ţigănimea cântăcioasă, pe care televiziunile o promovează ca parte a tradiţiilor româneşti. Ce-i drept, s-au perindat şi câteva vedete autentice dar, din nefericire, au fost estompate de mahalagiii  care şi-au lăsat amprenta pe fiecare „spectacol” în parte. Am asistat apoi şi la un gest inexplicabil şi oripilant de prostituţie artistică: Maia Morgenstern alături de Mihai Gâdea, într-o scenetă ce s-ar fi vrut umoristică, da’ n-a fost să fie, căci scenariul era absolut imbecil, iar regia pe măsură. Pe Gâdea l-am înţeles, lui i s-o fi părut hazos şi n-avea de ce să-l refuze, că doar el e obişnuit să scoată pe gură tot felul de inepţii, pe doamna Morgenstern n-o înţeleg şi n-are nici o scuză… Episodul ei alături de un gunoi media, imitând jalnic mişcări din filmele cu Stan şi Bran, a fost de „râsul-plânsul”. Mă miră că nimeni nu a sesizat grobianismul momentului umoristic, ori poate n-am fost eu atent.

Mai spun despre revelion? Nu mai spun nimic.

Să fiţi sănătoşi numai bine! Totuşi, atenţie, binele şi răul sunt nişte invenţii bizare care trebuie mereu raportate la ceva… Dacă n-aţi făcut bine, să nu-l aşteptaţi. Nu va veni.

Acest articol a fost publicat în vorbe și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la revelion 2013

  1. Matei Bitea spune:

    va admir rabdarea, eu n-am rezistat prea mult sa vad tigănia. nu vorbesc de fauna de la privati dar pe tvr, care se spune ca-i nationala, m-am simtit jignit sa fie asa-zisi moderatori niste tigani. n-am aproape nimic cu ei, dar daca ar fi fost unguri ar fi sarit toti cu curu-n sus. acum, daca au fost tigani e bine… asta suntem, intr-adevar rromania, blestemati fie cei care le-au permis sa-si spună rromi! se stiu ei… (de fapt, scoaterea tiganilor in fata la tvr nu este decat o chestiune politica, dupa rebranduirea tvr-ului, trebuie sa aratam ca suntem europeni!) m-am uitat la tvr la sarbi si am vazut coruri si fanfare militare care cantau de ti-era mai mare dragul. si ei sunt europeni… ma abtin sa mai spun ceva… un an mai bun va doresc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s