Mircea Teorean

sărman tatăl meu
nu poate să-mi scrie
că-n lumea-i de umbre
nu are hârtie
mă chemă adesea
să umblu pribeag
să-l sprijin pe cale
cu pas de moşneag
mă fac că n-aud
dar tare m-aş duce
căci dor mă-ncearcă
amarnic de dulce
da’ poate-nţelege
că nu mi-e de ducă
că nu-i încă timpul
să fiu iar nălucă

ne-om întâlni odată
în veşnicia zării
să ai puţin răbdare
că până-i sorocul
mai stau pe aicea
să îmi chinui norocul 

tu spune celorlalţi
că nu i-am dat uitării
că-mi vin mereu în minte
ca valurile mării
şi de o fi cumva
să ieşi în calea bunicii
să-i spui c-am dat
de mâncare pisicii
că pâinea o fac în cuptor
că de vorba-i blajină
mă frânge un dor 

pe bunul tău tată
de-l vezi în vreun loc
să-l duci la căldură
aproape de foc
să-ţi spună  poveşti
de un balaur
de peşti şi…

Vezi articol original 69 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în vorbe. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s