piept de pui în crustă de aluat

Nu-mi place pieptul de pui, e fad, e sec, înecăcios, dar ceva îmi spune că există şi modalităţi de preparare care să-l facă acceptabil.  Asta am încercat nu de mult, şi zic că mi-a ieşit. A fost delicios. Fie vorba între noi, eu n-am pretenţia că ştiu să gătesc, mai mult refac reţete altora, reţetele copilăriei, ale mamei şi bunicii mele, care nu mai sunt de faţă să-mi spună cum şi ce făceau…  gătesc instinctual, iscodesc aromele, gusturile şi  mirosurile de demult şi să le dau iar viaţă.

Pieptul în crustă de aluat nu l-am mai văzut gătit şi nici n-am mai mâncat aşa ceva, dar sunt sigur că l-au mai făcut şi alţii înaintea mea, deci nu cred că e o creaţie originală, ci mai mult o întâmplare culinară într-un moment de graţie…

Ingrediente (pentru 6 porţii sănătoase): 3 jumătăţi de piept de pui, sare, piper, cimbru, oregano (opţional); Umplutura: un ardei gras roşu, un ardei gras galben, 3 cepe verzi, 2-3 tije de ţelină, frunze de pătrunjel, 50g kaizer, 100g caşcaval, o lingură de untdelemn. Aluat: 300g făină, 1 ou, 50g unt, 25g drojdie proaspătă, o linguriţă de zahăr, 1 linguriţă de sare… Cam atât.

Preparare:

  1. Pieptul de pui se spală, se fasonează, apoi fiecare jumătate de piept se desface în două cu ajutorul unui cuţit, se acoperă cu o folie de plastic (dacă nu avem putem folosi o pungă transparentă, curată) şi se întinde bătând-o uşor. Asezonăm fiecare bucată cu sare, piper, o idee de cimbru şi oregano şi le lăsăm se odihnească oleacă.
  2. Tăiem kaizerul fâşii subţiri, iar  legumele le facem cubuleţe. Sotăm totul, începând cu kaizerul, nu mai mult de un minut, peste care adăugăm legumele şi le lăsăm să se perpelească şi ele vreo 2 minute.
  3. Până se răcesc legumele frământăm aluatul, adică făina, untul, oul, sarea şi drojdia, pe care în prealabil am desfăcut-o într-o jumătate de cană de apă călduţă şi o linguriţă de zahăr. Îl frământăm până ce nu se mai prinde de mână şi îl lăsăm şi pe el să-şi tragă sufletul vreun sfert de oră.
  4. Dacă legumele s-au răcit, răzuim peste ele caşcavalul, adăugăm o mână generoasă de frunze de pătrunjel  tocate, amestecăm şi ne bucurăm de culorile şi aromele ce ne inundă simţurile.

Umplem apoi bucăţile de piept de pui, le rulăm şi avem grijă să ne mai rămână oarece umplutură şi pentru mai târziu.

5. Scoatem apoi aluatul de la odihnă, îl împărţim in trei părţi egale şi întindem trei pături mici, cât de cât dreptunghiulare. Pe fiecare pătură răspândim o lingură, două din umplutura de legume şi caşcaval, apoi aşezăm deasupra rulourile de piept de pui şi le împachetăm în aluat… 

Aici s-a terminat greul: punem într-o tavă tapetată cu făină rodul muncii noastre, ce seamănă cu trei pâini mici, le împungem insistent cu o furculiţă, le vopsim cu puţin ou bătut, presărăm deasupra niște oregano şi le dăm la cuptorul încins.

În 30 de minute, totul e gata. Să nu uit, cu vreo 3 minute înainte de închide cuptorul, scoatem tava şi răzuim nişte caşcaval deasupra pâinicilor umplute.

6. După coacere, dăm pâinicilor un repaus de 15 minute… Apoi se pot servi. Merg foarte bine cu o salată roşii, ardei, castraveţi şi alte cele sau cu ardei copţi, dacă se nimereşte să fim în sezonul lor.

Asta-i tot. Poftă bună !

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în la cratita. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s