între kafta si kebab

După cum sună, mâncarea asta este sută la sută de import, e ori din Turcia , ori din Libia sau de oriunde din lumea arabă… Eu am încercat să deturnez  reţelele spre ceva mai accesibil gusturilor româneşti şi felurilor de carne care se pot cumpăra oricând. Aşa s-a întâmplat că kebabul meu s-a întrupat din carne de porc şi nu de oaie, vită sau  pasăre… Bucătarii turci sau libanezi ar zice că-i un soi de blasfemie culinară, dar ce să fac, m-am descurcat şi eu cum am putut.

Kebabul sau kaftaua preparată de mine, (cred că de la „kafta” sau „kofta” vine numele chiftelelor) e un soi de chiftele pe băţ, doar condimentele şi modul de preparare diferă de cel al chiftelelor româneşti, căci n-am folosit nici ou, nici pâine muiată în apă… Pe cuvânt că merită încercate!

Ingrediente: 1kg de carne tocată de porc sau amestec, o ceapă, un ardei kapia, 6 căţei de usturoi, 2 legături de pătrunjel verde, tocat mărunt, sare, baharat (Baharatul este un amestec de condimente dar eu l-am preparat cu ce am avut, că n-am mai bătut magazinele să-l găsesc…Am amestecat o linguriţă de chimen, cu una jumătate de piper negru, 8 boabe de ienibahar, o linguriţă şi mai bine de cimbru, câteva seminţe de cardamom, o linguriţă de boia iute, 2 de boia dulce, o linguriţă de coriandru, 5 cuişoare… toate măcinate şi amestecate) şi cam atât sau pur şi simplu, putem folosi exact aproape aceleaşi condimente ca la chiftelele tradiţionale: piper, boia dulce si iute, puţin cimbru, cuişoare si ienibahar.

Prepararea nu ia prea multă vreme, dăm ceapa, usturoiul şi ardeiul pe răzătoarea fină, tocăm frunzele de pătrunjel şi amestecăm carnea, mai bine zis o frământăm cu condimentele de mai sus şi o lăsăm cel puţin o oră la frigider.

La vremea potrivită, formăm pe beţe de frigărui, pe care în prealabil le-am ţinut vreo 30 de minute în apă, un fel de cârnăciori sau mici mai mari şi apoi le punem la prăjit… Cel mai bine ar fi pe jar, în aer liber, dar se pot face şi la cuptor într-o tavă de tablă ori pe un grătar, dacă cuptorul este utilat cu aşa ceva. Nu-i rău, înainte de prăjire, să ungem kebabul cu puţin untdelemn.

Se serveşte cu legume, orez sau chiar mai prozaic, cu cartofi prăjiţi şi gogoşari muraţi.

Poftă bună!

Acest articol a fost publicat în la cratita și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la între kafta si kebab

  1. Cristina spune:

    Unde ati gasit cardamon? Am cautat si eu dar fara succes😦 Am avut nevoie pentru gulrot kake( prajitura de morcovi, reteta norvegiana.

  2. mirceateorean spune:

    N-am găsit, deși gurile rele zic ca ar exista pe la supermarketuri… Eu l-am primit de la o cunoștință de a mea dar, dacă nu aveam, nu puneam, că așa e cu rețetele astea adaptate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s