pilaf chinezesc din Ardeal

Titlul ăsta n-are nici o lipsă de nonsens, nu-i aşa? Aşa e, dar ce a ieşit e o chestiune absolut delicioasă, mai ales pentru cei care preferă mâncărurile puţin picante şi nu au nici o reţinere faţă de orez. Oricum, de mâncarea acesta sunt mândru pentru că seamănă deja a creaţie, deşi nu pot zice că am inventat mare lucru.

Ingrediente: (pentru 8 porţii) o pulpă mare de curcan, un gogoşar măricel, o jumătate de praz, sare, piper, ardei iute sau boia iute ori pastă de ardei iute, că pe acestea le putem drămui mai bine, o jumătate de linguriţă de cimbru,o legătura de pătrunjel verde, 50ml vin alb, 200g orez prefiert, cu bob lung, o lingură de „mirodenia”, 5 linguri de untdelemn.

Prepararea e relativ simplă, doar mărunțirea cărnii ne ia oarece timp. Deci, spălăm pulpa şi cu răbdare chinezească, că de aceea am botezat mâncarea „pilaf chinezesc”, o facem bucăţele cam de mărime unghiei de la degetul mare, îi dăm sare piper, boia iute şi cimbru şi o lăsăm la odihnă în frigider.

Într-un alt vas înfierbântăm 1 lingură jumătate de untdelemn şi călim orezul cam 3-4 minute, apoi îl stingem cu apă fierbinte, adăugăm „mirodenia” şi îl lăsăm să fiarbă până se evaporă apa, fără să amestecăm deloc. De reținut: la o măsură de orez, trei măsuri de apă!

Până fierbe orezul ne îngrijim de carne: încingem untdelemnul rămas și sotăm bucățelele de carne preț de 8-9 minute.

Scoatem apoi carnea într-un castron și în același untdelemn sotăm legumele, pe care le-am spălat și le-am tocat mărunt.

Când s-au înmuiat bine punem carnea peste ele, le stropim cu vin și le lăsăm la foc mic pană ce sosul se pe ele se evaporă pe jumătate.

La final, le amestecăm cu orezul şi cu pătrunjelul verde tocat.

Se servește cu salată de ardei copți ori altă murătură care ne este pe plac.

Poftă bună!

Acest articol a fost publicat în la cratita și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s