sunt un ticălos?

Au trecut şi Paștele. Ne-am dezmățat spiritual şi, fără pic de decentă, am invadat bisericile și curțile lor hotărâți să facem orice pentru iertarea păcatelor. Aşa e tradiția, tradiția noastră ortodoxă. Nici cea catolică nu-i prea departe. Cu maximă ipocrizie am îndurat și postul, căci ni se părea c-am fi mai buni cu mațele goale. Ne-am rugat cu nerușinare cerând lucruri pe care Dumnezeu ne-a dat nouă putința de-a le face singuri dar nu le-am făcut, căci am mințit, ne-am pizmuit aproapele și am poftit la averea şi la muierea lui și nu ne-am învrednicit să-l iubim nici cât negru sub unghie. Acum că ne-am cerut iertare, am sărutat crucea după toți băloșii ce s-au perindat înaintea noastră şi ne-am spovedit, ne credem curățați, absolviți de păcate și o putem lua de la capăt. O să mai îndurăm decibelii clopotelor și săptămâna luminată, vom mai saluta câteva zile cu „Hristos a înviat”, căci amintirea smereniei noastre, fie ea şi mincinoasă, e prea proaspătă în cugete, şi ne vom cufunda iarăși în mocirla de dinainte, rugându-l pe Dumnezeu să ne facă şi să ne dea, să ne dea, să ne dea… Mai ales bani. Bani, funcții, putere.

N-am postit, n-am fost la biserică, nu m-am închinat la icoane şi nu m-am spovedit de zeci de ani. Nici la Înviere n-am fost. Nu pot să mă prefac că trăiesc momentul, înconjurat de oameni care fumează şi vorbesc la mobil, ori de alții care se înghesuie ca năucii înspre locul din care se aude vocea preotului. N-am aprins nici măcar o lumânare şi cu toate acestea pretind că mai cred în Dumnezeu…

La o săptămână de la Paşti urmează Paştele morţilor sau Duminica Tomii… Se aprind lumânări la morminte şi se împart ouă roșii şi cozonaci sărmanilor, de fapt țiganilor,  singurii sărmani la îndemână. Românii îi urăsc din suflet dar le dau ouă roșii și felii de cozonac. Țiganii îi înjură printre dinți pentru că n-au primit şi bani şi îndeasă în silă ouăle şi cozonacii prin pungi de plastic ori sacoșe. E ritualul la care asist an de an: noi ne prefacem că-i iubim iar ei că ne mulțumesc creștinește. De ce? Pentru că așa se obișnuiește, că cică doar așa morții noștri se bucură de veșnica odihnă…

Ei bine, m-am săturat! Anul acesta nici la cimitir nu cred că voi merge, chiar într-atâta m-am ticăloșit. Sau nu? Nu, în adâncul sufletului meu îmi place să cred că nu. Mai mult, sunt convins că eu am dreptate atunci când mă depărtez de gesturile colective. Oamenii de lângă mine se amăgesc, fac lucruri pentru că „aşa se face” iar gestica lor s-a transformat într-o pantomimă lipsită de cea mai elementară sinceritate: mimează un ritual care, înafară de o rutină obosită, nu mai comunică nimic… Cuvintele şi gesturile repetate fără a fi înțelese de tocesc, se pierd, se lipsesc de sens…  Asta simt şi am convingerea că alăturându-mă lor aş minți, m-aş înșela doar de dragul unor conveniențe. Nu mai pot. Am încercat şi simt că nu mai pot, simt că în astfel de adunări se acumulează o energie negativă sau, în sfârșit, una care nu-mi priește, una cu care nu vreau să mă încarc.

E firesc să nu vă placă ce spun. E firesc pentru că de secole ne-am lăsat legănați de tradiție iar, în aparență, eu sunt ultimul dintre ticăloși, căci mă ridic împotriva ei. Fals. Ceea ce vreau este să redescoperim tradiția, până într-atât încât să devenim conștienți de gesturile noastre, fie ele laice sau sacre, căci altfel rămânem ceea ce suntem, o masă de manevre religioase şi emoționale… Exact cum ne vrea biserica! Firește, biserica n-a dorit niciodată ceea ce doresc oile rătăcite ce nu-i calcă pragul. Vi se pare  că minimalizez importanța bisericii? Nu vi se pare. Chiar asta fac pentru că biserica nu mai e un ce ar trebui să fie, căci, din ce în ce mai mult, seamănă cu templul biblic din care Iisus i-a alungat pe negustori şi cămătări…

Ei da, rămâne întrebarea ce fac cu păcatele, cine mi le iartă? Eu. Dacă mă iert eu şi reușesc să mă împac cu mine, să mă iubesc doar câteva minute pe zi şi să-i iubesc şi pe cei ce mă înconjoară, mă va ierta şi Dumnezeu. N-are de ce să nu mă ierte.

Acest articol a fost publicat în vorbe și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la sunt un ticălos?

  1. Ioana Cristina Pop spune:

    Dragă Mircea,
    aş vrea să-mi ţin în frâu impulsul, şi totuşi n-o fac: trebuie să-ţi răspund! Un răspuns plin de pace şi strict personal. Revolta şi scârba resimţite de tine, atât de transparente, mi se par un semn de adâncă frustrare, de aprigă neîmpăcare (cu sine şi deci cu întreaga lume), cât şi de debusolare. Îmi amintesc dureros de anii în care asistam la toţi fariseii care invadau biserica – clevetind chiar şi în timpul slujbei! -, sau la alţii care plecau în pelerinaje peste mări şi ţări şi se întorceau mai pângăriţi şi înjurându-şi semenii mai abitir… Până când, în 22 august 2009 am stat puţin de vorbă cu o veche cunoştinţă, o preoteasă cu un caracter puterinic şi cu o viziune deloc convenţională asupra lumii, şi care mi-a insuflat credinţa că tot omul se duce pentru sine însuşi la biserică, iar asistarea la litughie, duminica, este un act binefăcător, nu doar simbolic, pentru cel ce cred cu adevărat în Dumnezeu. Fiind într-o perioadă extrem de grea din viaţa mea, am hotărât să mă duc duminica la biserică, pentru sufletul meu, fără să ţin cont de cei din jur şi fără a-mi judeca semenii, ci doar pentru a participa la slujbă. Pe scrut: din 23.8.2009 mă duc în fiece duminică la biserica de lângă noi, iar în posturile pe care le ţin cu sfinţenie (din pură convingere, de 17 ani deja) m-am şi spovedit şi m-am împărtăşit la un preot cu har. (Pentru că mai există şi aşa ceva.) Să nu confundăm biserica cu religia şi cu credinţa. Şi să nu punem toţi preoţii în aceeaşi oală, pentru că greşim! Chiar dacă ştiu că nu te-am convins (O, Doamne, crede-mă că nu mă ţin mai nou de prozelitism!!!), vreau să-ţi spun şi să mă crezi că m-am regăsit sufleteşte şi am reuşit să trec de un marasm îngrozitor. Nu pretind că am ieşit la liman, dar ştiu şi simt că sunt pe drumul cel bun. Nu spun nici că mi-a fost uşor, dar am mai multă pace sufletească decât odinioară şi am crescut spiritual. Atât… Dar pentru mine nu-i puţin! Şi – ei, bine, da! – depinde de fiecare ce caută, pentru că – dacă insistă şi trece peste obstacolele inevitabile-, la urmă, găseşte!

    Îţi doresc gânduri luminoase, pace şi împlinire sufletească!

  2. mirceateorean spune:

    Iți mulțumesc pentru gânduri. Adevărat e ceea ce spui tu dar nici ce spun eu nu e lipsit de adevăr. E şi normal, stăm pe locuri diferite și simțim diferit. De unde mă aflu eu se vede și se percepe ceea ce spuneam… Nu știu unde ești tu, va trebui să urc sau să cobor?

    • Daca ar fi sa ma iau dupa comentariile voastre, as zice ca nu esti nici mai sus si nici mai jos decat Ioana, ci pe o alta cale. Tu, spre deosebire de ea, se pare ca ai gasit calea cea larga, pe care multi o afla si multi sunt cei ce umbla pe ea. E calea unde fiecare se ridica pe sine barfindu-i pe ceilalti, unde e la moda sa se reduca Biserica la defectele ei omenesti si unde toti stiu, ca la fotbal, ce ar fi de facut pentru a o readuce pe calea cea buna. Toti cei de aici, ca si cum ar fi vorbiti, prefera sa se construiasca spitale si scoli in loc de biserici si dumnezeul lor ajunge sa semene tot mai mult cu ei insisi. In mod normal, daca nu cumva ai parasit-o intre timp, ar trebui sa fi mult mai jos decat in 2011, pentru ca aceasta cale e cu sens unic, doar coboara. Partea buna e ca o poti face in orice moment, asa cum va spune parintele si in acest an la Slujba de Inviere: veniti si cei din ceasul al treilea si al patrulea… si al saptelea, ba nici in al unsprezecelea ceas sa nu se teama nimeni ca nu va fi primit.. Doamne ajuta.

      • mirceateorean spune:

        Vă mulțumesc pentru efortul intelectual. Mai încercați (în altă parte). N-a fost rău, doar că n-ați priceput mare lucru. Să vă curm suferința: textul, după cum n-ați băgat de seamă, e unul satiric și da, (chiar dacă am vrea școli și spitale), ne-am dori o biserică neprihănită în locul s.r.l.-urilor actuale, cu preoți adevărați în locul agenților comerciali în sutane. Ce-i rău în asta? Cine e cel rătăcit, cel care descoperă semenilor mizeria spirituală din jur, sau cel care o acceptă? N-are rost să-mi răspundeți.

    • Mai sa fie!… abia acum inteleg ca am suparat un fel lider de opinie. Auzi…”cel care descoperă semenilor mizeria spirituală” a Bisericii !!! Pai, daca la un colt de strada se strang la un loc de la doi barfitori in sus, poti sa fi sigur ca Biserica va fi facuta troaca de porci, cu argumente la fel de banale ca ale tale, satirice sau nu. Totusi e o performanta, tu te-ai strans singur la un loc pentru trebusoara asta. Pe urma, am observat ca ma iei la pers. II pl., probabil pentru ca ipocrizia sa fie completa. Poti sa-mi raspunzi ce vrei si cand vrei, te voi citi, fi linistit.

      • mirceateorean spune:

        În limba română se scrie „fii liniștit”… E a doua scăpare de genul ăsta, ca să nu mai pomenesc de diacritice. În fine, nu sunt supărat, dar așa cum dumneatale îți spui sau impui părerile, am voie să le dau curs și eu.
        Pronumele de politețe l-am folosit pentru că nu am obiceiul să tutuiesc pe cine-mi pică în cale.
        N-am înțeles care-i chestia cu ipocrizia și bârfele, dar n-are importanță. Eu s-ar putea să greșesc, în schimb dumneavoastră vedeți limpede și aveți mereu dreptate, nu? Așa să fie, căci dialogul dintre noi doi este de-a dreptul inutil.
        Să fiți fericit și să aveți o zi bună!

  3. Vasile Gheorghe spune:

    Sunt adevarate metehnele vazute si inteleg ca te dezgusta. Sigur ca iti repugna tiganii care fura, se cearta, stau in mijlocul strazii cu burtile goale, te fura … A ii iubi nu inseamna a fi de acord cu ce fac ei. Asa cum a-ti intelege rautatile proprii nu inseamna ca le accepti. De multe ori este un risc in a spune ca nu te intereseaza cum sunt altii, si ca trebuie doar sa vezi de ale tale. Dar e un risc si cand te iei de toti si nu ai liniste tot criticand si perfectionand.
    Dar niciuna din aceste situatii nu poate fi argument sa nu mai mergi la biserica, sa nu te spovedesti sau sa te lasi otravit de pacatele lumii sau ale tale. Pentru ajutor in asemena cazuri, eu caut sa privesc si la cei care imi pot fi exemplu bun. Si sunt chiar printre cei mai umili. Dar, intr-adevar, falsul, inselarea, ingamfarea, lauda, minciuna sunt intalnite des si chiar in biserica. Dar nu la toti si nu peste tot. Cu iertatul pacatelor asa iertandu-te pe tine si fara mersul la biserica e cum ai spune ca nu mergi la galeriile de pictura pentru ca ai acasa carti de pictura, sau ca e suficient sa citesti dramaturgie fara sa mergi la teatru. Eu caut sa nu imi paralizez sensibilitatea, credinta, iubirea, evolutia, cautarile intr-o renuntare dezamagita.

  4. mirceateorean spune:

    Vasile, trebuie să accepți faptul că spre destinație oamenii pot ajunge pe căi diferite iar noi fiind doi oameni și drumurile noastre vor fi două. Aşa s-a născut diversitatea.
    Dacă drumul meu e mai chinuit iar al tău mai lin, nu înseamnă că tu faci bine iar eu fac rău… Dacă înțelegem asta şi nu încercăm să impunem altora felul nostru de a fi înseamnă că suntem toleranți. Nu știu dacă asta se învăță la biserică, dar e un lucru bun, e primul pas spre iubirea aproapelui. Aşa se face că eu nu ignor vorbele tale dar îmi văd de drum.

  5. simf spune:

    sa te intelegi, sa te accepti, sa te ierti si apoi sa te iubesti. mi se pare o cale corecta, care duce la aceeasi destinatie.

  6. mirceateorean spune:

    Nici eu n-o puteam zice mai bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s