suntem bolnavi

Mi-e tare greu să mă prefac, să mă ascund şi să tac ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Cu toate acestea nu voi vorbi despre închiderea spitalelor, căci oamenii pot şi au datoria de a se apăra singuri. Dacă oamenii şi-au ales niște reprezentanți ce nu le fac onoare,  tot ei trebuie să-i înlăture, să le ia puterea de a judeca strâmb. Nu voi vorbi nici despre divorţul Oanei Zăvoranu sau cel al Monicăi Columbeanu, subiecte care de trei săptămâni încoace au intoxicat media românească, primând în faţa adevăratelor probleme. Voi spune însă pe nume unui lucru pe care cu toţii l-aţi observat: aleşii noştri n-au pic de respect pentru noi şi pentru viaţă în general.

Nu demult pomeneam într-un articol despre şansa pe care ar trebui cu toţii să ne-o acordăm, şansa de a înţelege că nu suntem unicii, cei mai importanţi şi nici cei mai buni locuitori ai planetei, că nu avem mai multe drepturi decât cea mai umilă fiinţă, că, în nici un caz, nu putem da sau lua dreptul cuiva la viață. În acele rânduri şi nu numai, atingeam, fără să-i spun pe nume, subiectul iubirii ca modalitate de cunoaștere şi autocunoaștere. Fără iubire suntem seamă de nimicuri, cu niciun dram mai valoroase decât niște pietre-n drum, niște primate imbecilizate de setea de a domina, de a conduce o lume care are propriile legi şi nu duce lipsă de intervențiile noastre. Oare nu pe iubire se întemeiază religia ai cărei adepți cu smerenie ne declarăm ori de câte ori avem o cameră de filmat  în față ? Unde e iubirea atunci când într-adevăr trebuie să dăm dovadă de ea? Nu e, nici n-a fost, poate minţim doar de dragul imaginii noastre… În mod sigur minţim şi ne minţim, căci altfel cum am fi ajuns în stadiul actual de degradare. România continuă să fie ţara celor mai ilustre eșecuri morale. De astă dată mă refer desigur la tăcerea care riscă să se așeze peste adoptarea proiectului de lege privind eutanasierea câinilor comunitari.

Cum se face că în cazul guvernanților care au făcut țării mai mult rău decât îşi putea cineva imagina, nu s-a înaintat nici un proiect de lege care să le curme chinurile, deoarece eutanasiere însemnă provocarea unei morți nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferință îndelungată şi grea. În cazul lor, nu-i vorba doar de o boală incurabilă căci de trufie, lăcomie, nesimțire și prostie nu s-a vindecat nimeni, dar şi de faptul că ea, la fel ca turbarea, pune în primejdie sănătatea şi viața celor cu care aceștia vin în contact. Aşa stând lucrurile, observăm că logica ne este răsturnată – pentru că noi suntem bolnavi, condamnăm câinii la moarte!

Cu riscul de a mă repeta, trebuie reamintit faptul că modul de a trata plantele şi animalele, oricare ar fi ele, reflectă starea de sănătate a comunității. E vorba de sănătatea psihică, civică, adică sănătatea societății civile, a oamenilor neimplicați în marea goană după bani nemunciți, căci la fel cum gestionează problema câinilor și a mâțelor, așa își cresc și copiii, așa își tratează prietenii şi oaspeții şi tot aşa își respectă şi îngrijesc bătrânii. Era o vorbă veche ce zicea „că-i vai de satul fără câini”… De ce? Există numeroase interpretări dar toate duc spre aserțiunea că „un sat fără câini e un sat pustiu”… Aşa e, numai că pustiu nu însemnă neapărat lipsit de locuitori, pustiu este un loc al oamenilor învinși, locul în care s-a cuibărit jalea, întristarea, mâhnirea, supărarea, ura, blestemele şi durerea, locul din care a fugit iubirea.

Ei bine, eu nu m-aș putea stabili într-un sat fără câini, căci n-am nici măcar o umbră de respect pentru gospodarii care nu se învrednicesc să crească lângă ei un câine ori orice altă necuvântătoare care nu-i aduce nici un profit… Mi-ar fi frică de astfel de oameni, pentru că cei ce nu pot iubi câinii, cum ar fi capabili să iubească oamenii?  Un câine nu te obligă să-l iubeşti, îţi cere doar să te laşi iubit. Dacă nici atâta nu poți, ești pierdut, nu mai ai scăpare, eşti bolnav, iremediabil, incurabil!

N-am exagerat defel. Oamenii au ajuns la un asemenea comportament deviant din cauza banilor… Eutanasierea câinilor este o modalitate facilă şi greu de controlat a deturnării banilor publici. Studii făcute de ONG-uri arată că în Bucureşti, între 2001 şi 2007 s-au cheltuit 9 milioane de euro pentru eutanasierea câinilor, în Braşov două, în Constanţa unu şi jumătate. Aceleaşi surse arată că se poate şi altfel şi cu costuri mai mici, căci în Oradea, pe parcursul a patru ani, prin sterilizare şi încurajarea adopţiei, numărul câinilor vagabonzi a scăzut de la 4000 la 600 iar în Lugoj de la 2500 la 235 folosindu-se un buget de 14 euro pe câine. Nici sterilizarea  nu e o metodă foarte pașnică, dar este de preferat eutanasierii.

Ce să mai spun? Spun că ar trebui să ne revenim şi să nu mai omorâm animalele din cauza neputinței semenilor noștri. În situația actuală s-a ajus pentru că oamenii şi-au abandonat câinii sau i-au lăsat să se înmulțească fără să le pese de consecințe. Un câine nu e o jucărie sau un gadget,  pe care îl arunc când m-am plictisit de el sau îi dau drumul pe stradă. Legile ar trebui făcute împotriva oamenilor care îşi abandonează câinii şi nu împotriva câinilor abandonați! Ce i se întâmplă unui astfel de biped, că om nu-i pot zice? Absolut nimic. Ce i se întâmplă câinelui? Este eutanasiat sau în cel mai bun caz sterilizat. E a doua lege de acest gen care se dă în România, prima fiind cea cu interzicerea pitullilor. De ce au fost scoși înafara legii? Pentru că niște demenți i-au dresat greşit şi i-au folosit la luptele cu câini sau unii împotriva celeorlalţi. Ce au păţit oamenii? Nimic. Dar pitbullii? Ei au fost condamnați la dispariție printr-o execuție publică dirijată de ProTv, care cu vreo 10 ani în urmă a isterizat toată media, fapt ce s-a soldat în final cu o aberație legislativă: interzicerea rasei pe teritoriul României… Nu e aşa că nu trăim într-o țară normală? Niciodată nu s-a pus problema că nu orice gunoi uman ar avea dreptul să dețină un câine! Aşa trebuia pusă problema, cum nu oricine are voie să conducă o mașină, nici dreptul deținerii câinilor n-ar trebui acordat oricui. De aici a început totul iar pentru lipsa noastră de responsabilitate în elaborarea legilor, suferă câinii. Câinii n-au nici o vină, noi suntem bolnavi!

 

Acest articol a fost publicat în vorbe și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s