supa cremă de dovlecel

Un fel de mâncare uşor de preparat… Observaţi că despre toate felurile de mâncare spun că se prepară uşor, că doar, doar o să mai molipsesc pe cineva de mania gătitului, căci o mâncare făcută acasă va surclasa mereu şi din toate punctele de vedere semipreparatele, mâncarea gătită de la supermarket-uri,  şi tot ce „gătesc” McDonad’s-urile, shaormeriile, kebabăriile şi ceilalţi din lanţul ‘ready-to-eat’, care se oferă să ne economisească timpul şi să ne distrugă corpul. Mâncărurile lor nu sunt rele, dimpotrivă, sunt prea bune, căci rețetele   preparatelor, mai ales ale sosurilor, fac uz de o gamă variată de potenţiatori de gust, din nefericire legali încă în comunitatea în care ne-am băgat. Marele pericol este riscul de a uita gustul adevărat, gustul natural al mâncării, fără Knor, Delikat, fără Dr Oetker , „Maggi  secretul gustului” și fără Vegeta… Aici vroiam să ajung, propunerea mea este să ne întoarcem la gustul natural al alimentelor, al mâncării, să redescoperim savoarea reţetelor care nu fac compromisuri.

Ingredientele (pentru 6 porţii) nu-s multe şi nici greu de găsit: o ceapă sau două, căci ceapa nu poate să strice, 2-3 dovlecei, cam la 500 de grame toți, 4 cartofi, un morcov, un pătrunjel, 150g unt (în post se poate şi fără, doar cu ulei de floarea soarelui), o legătură de mărar, 5 căţei de usturoi, un ardei iute, 100ml bulion, sare, piper, după gust.

Prepararea e la îndemâna oricui, căci nu ne solicită nici fizic, nici intelectual. Curățăm dovleceii, ceapa, cartofii, morcovul şi pătrunjelul, le spălam, le facem bucăți și le punem la fiert în apă (cam un litru şi jumătate) cu sare. După ce au fiert bine, le lăsăm să se răcească puţin şi apoi le arătăm blenderul şi le transformăm într-o cremă de legume, pe care o putem subţia, dacă dorim, adăugând puțină apă. Apoi punem cratița din nou pe foc, adăugăm untul, mărarul verde, tocat mărunt, bulionul, ardeiul iute şi usturoiul zdrobit, pe care în prealabil l-am frecat cu o idee de sare, doi stropi de ulei şi puțină apă. Aşa mai poate fierbe la foc mic încă 3-4 minute şi gata. Se servește cu ardei iute, cu smântână sau fără iar în zilele de post și untul poate fi omis. Poftă bună!

 

 

Acest articol a fost publicat în la cratita și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s