fără comentarii…

Am preluat acest articol pentru ceea ce comunică, pentru simplul fapt că ne-ar putea da de gândit şi, cine știe, s-ar putea să ne determine să renunțăm la comportamentul nostru aberant, atât în presă cât și în viața de zi cu zi. Nu vi se pare că trăim distorsionat şi că ne complacem într-o mare minciună?

Revolta unei doctorande românce din Japonia (…)

Cecilia Ioana Manoliu trăieşte în Japonia de trei ani şi este doctorand în Ştiinţe Politice la Universitatea din Tsukuba. A supravieţuit cutremurului şi a trăit pe propria-i piele consecinţele unui tsunami.

Supărată şi nervoasă din cauza felului fatalist şi distorsionat în care presa prezintă evenimentele din Japonia, Cecilia Manoliu a făcut câteva precizări: „Nu e nici iad, nici apocalipsă. Nimeni nu s-a bătut pe zahăr aici, deşi am trecut printr-un cutremur cu 300 de replici, tsunami şi o centrală nucleară avariată. Sigur au fost zone extrem de avariate, dar în materie de civilizaţie Japonia nu a fost dată înapoi nici măcar cu o zi”

Cecilia Manoliu a fost extrem de dezamăgită de imaginea românilor care se înghesuiau la supermarket pentru „a prinde” măcar un kilogram de zahăr gratuit. Şi, asta, în ziua în care japonezii făceau bilanţul victimelor.

Într-un mail trimis pe adresa gândul.info, semnat de Cecilia Ioana Manoliu, Cecilia precizează:

„1. Universitatea m-a intrebat ce fac, ambasada nu

2. Japonezii m-au intrebat ce fac, ambasada nu

3. Administratorul blocului a venit imediat dupa cutremur sa vada ce face blocul, nu casa lui. Nu m-a lasat in strada si mi-a dat un nou apartament in aceeasi zi

4. Ai nostri se bat pe zahar fara cutremur. Aici dupa cutremur, tsunami si centrala nucleara avariata nu se bate nimeni pe nimic

5. Romanii cauta iod sa se vindece de presupuse radiatii, japonezii se duc la munca

Miercuri scolile erau deschise. Romanii dezbat daca luna o sa ne cada în cap, japonezii caută supravietuitori de 7 zile in continuu si la adaposturile pentru refugiatii din zonele afectate au anuntat ca au mai multi voluntari decat e nevoie.

Ce iad in Japonia asta!”

Acest articol a fost publicat în de altele și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la fără comentarii…

  1. Ioana Cristina Pop spune:

    Ştim cât de disciplinaţi şi cât de eficienţi sunt japonezii! Singura mea grijă reală s-a îndreptat şi se îndreaptă în continuare către cei care ar putea fugi din calea radiaţiilor şi totuşi n-o fac! În definitiv, este alegerea lor. E drept că nipponii îşi reconstruiesc ţara în linişte, repede şi bine, aşa cum numai ei ştiu s-o facă, dar trebuie să mărturisesc că prea curând nu m-aş duce să revăd Japonia, nici produse alimentare japoneze nu voi mai consuma multă vreme de-acum încolo şi – mai ales – nu vreau să ştiu câţi vor avea de suferit, peste ani şi ani, din cauza radiaţiilor produse de reactoarele avariate din Fukushima, ale căror disfuncţii trecute şi stare actuală sunt constant muşamalizate de către autorităţile aceleiaşi ţări muncitoare, ce renaşte ca pasărea Phoenix – autorităţi corupte, cam ca pretutindeni, nutrind interese prea puţin înalte şi şi mai puţin altruiste! E firesc ca europenii – mai ales cei care au fost în coasta Cernobâlului -, cât şi americanii din preajma locului în care a avut loc accidentul atomic să nu rămână indiferenţi, ştiind care pot fi consecinţele radiaţiilor. Nu e cazul să ne isterizăm, ci să ne apărăm şi să luăm măsurile cuvenite, care se pot lua. Iar cine a urmărit interviews cu oameni simpli, demni, rămaşi fără nimic în urma tsunami-ului şi a cutremurelor, realizează chinuitor că – în faţa durerii şi a suferinţei – suntem toţi la fel de expuşi şi de vulnerabili, indiferent de limba pe care o vorbim şi de mentalitatea pe care o avem. Singura diferenţă este că japonezii îşi văd resemnaţi de treabă, chiar dacă realizează că sunt minţiţi de Tepco etc., în vreme ce alţii – în locul lor – s-ar revolta zadarnic…

  2. Coriolan spune:

    Eu nu caut iod si nici n-am cautat ci am fost si eu la munca. Ma deranjeaza ca vine doamna din Japonia si vede o prostie la cine stie ce canal tv idiot si preia stirea aia si pe urma zice ca eu am stat la coada sa iau iod, ca doar si eu sunt roman nu? Pai nu faci dumneata pe desteapta acum cu declaratia ta? Esti la fel ca jurnalistii nostri. Macar aia fac sa castige si ei un ban.
    Pai atunci pot sa zic si eu ca toti Japonezii sunt niste violatori si criminali; ba chiar si canibali. Daca ma iau, de exemplu, dupa masacrul de la Nanking.
    Vine ea si ii dezamagita… De parca a crescut pe planeta Pluto si nu stie in ce c*cat suntem aici.

  3. mirceateorean spune:

    Domnule, n-ai înțeles nimic! Nu e vorba de dumneata, dacă ai căutat sau n-ai căutat iod… Te revolți de pomană. Era vorba de atitudine, de civilizație, disciplină, decență, hărnicie, onoare, simț civic şi de alte legume care nu se cultivă şi nici nu cresc pe la noi. Doamna nu e dezamăgită degeaba, căci noi suntem poporul care ne hrănim parcă din scandal, bârfă, ură, panică şi minciună. Îmi aduc aminte, şi asta nu am văzut la un singur post de televiziune, ce făceau ai noștri după una din inundații – stăteau la crâșmă crezând că nu-i de datoria lor să-şi reconstruiască casele şi satele. Aşa suntem noi, poate nu toți, dar marea majoritate şi de aceea suntem în căcat, pentru că așteptăm să ni se spună, să ni se aducă, să ni se dea, să ni se facă, să ni se dreagă… Despre asta era vorba. Eu, ca român, când văd cum se comportă japonezii după un cataclism, trebuie să mă fac mic şi să mor de rușine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s