jumări de curcan cu orez şi legume

Un fel de mâncare deosebit aș spune, cu oarecare iz exotic sau oriental, deși în afară de sosul de soia toate ingredientele și condimentele se înscriu în peisajul culinar românesc.

Ingrediente pentru 4 porții: doi morcovi, o țelină medie, un ardei, o ceapă, 500g  pulpă de curcan, 150g orez, o legătură de pătrunjel, sare, piper, o lingură de miere, boia dulce, 100 ml vin alb, sos de soia, ulei.

Prepararea e puțin mai laborioasă dar nu extenuantă. Sper că se subânțelege că legumele se curăţă şi se spală. La fel şi carnea. Apoi începem cu orezul, ca să-i dăm timp să fiarbă şi să se umfle puțin în pene. Procedăm așa: într-o crăticioară punem la încins 2 linguri de ulei iar când s-a înfierbântat puțin turnăm peste ele şi orezul, lăsându-l să se bucure de căldură vreo 30-40 de secunde, împreună cu o jumătate de morcov ras pe răzătoarea mică. Îi dăm sare, piper, şi apă fierbinte în proporție unu la trei (o cană de orez, trei căni de apă) şi îl lăsăm să fiarbă liniștit. Când nu mai are apă deasupra, presărăm puțin pătrunjel verde, oprim focul şi acoperim cu un capac.

Legumele au un tratament special şi puţin mai migălos: trebuie tăiate fideluţe.

Le călim apoi într-o tigaie cu ulei încins (vreo 4-5 linguri de ulei), începând cu morcovul şi ţelina, după care, la vreo două minute, putem adăuga ardeiul şi ceapa. Nu ştiu cât le mai călim şi pe astea dar, cu siguranţă, atunci când s-a înmuiat puţin şi ardeiul, putem presăra deasupra pătrunjel verde, câțiva stropi de sos de soia şi gata, le punem de-o parte.

 

Jumările de curcan rezultă de fapt dintr-o pulpă făcută bucăți. Înainte de jumăreală, bucățile de pulpă e bine să stea cam o juma de oră într-o baie de vin, miere, boia dulce, sare şi piper, după care, scoţându-le din baiţ le supunem unui nemilos tratament termic cu ulei bine încins până ce fierb şi mai apoi se rumenesc. E bine să nu ne zgârcim cu uleiul şi să punem în tigaie cam de-o jumătate de deget.

Asta a fost, când şi carnea e rumenită, o putem servi împreună cu legume şi orez.

Poftă bună!

PS. În zilele de post avem voie să înlocuim carnea cu bucăţele de soia sau, pur şi simplu, uităm de carne şi ne delectăm cu restul.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în la cratita și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la jumări de curcan cu orez şi legume

  1. Pătrunjel verde, adică frunze de pătrunjel tocate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s