dialogul la români (2)

Iată şi a doua mostră de dialog de care vorbeam. De data asta am făcut marea greșeală să interpelez un politician, nu un ziarist. Şi nu orice politician, pe însuși buricul PSD-ului, Adrian Năstase. Am zis buric, la întâmplare, poate n-o fi chiar atât de sus.

Era prin septembrie, anul trecut, o zi ca oricare alta, televiziunile făceau spume la gură, prevestindu-ne că de la rău vom ajunge la mai rău, moldovenii nu pridideau să omoare şi să violeze babe,  prin Ardeal se mai spânzura câte-un ungur, țiganii se tăiau şi se împușcau voios în centrul istoric al Bucureştiului, iar cei de la meteo, ca să avem o zi liniştită, ne înspăimântau cu tot felul de coduri, când eminența sa politică se scremu intelectual şi dădu drumul pe gaura gândirii sale unui articol despre ce şi cum trebuie să facă un guvern ca să ieșim noi criză… Noi, că dânsul se asigurase împotriva crizei pe parcursul guvernărilor anterioare. Ei bine, eu l-am considerat de-a dreptul obraznic şi l-am comentat ca atare.

„Măi dragă, domnule Năstase, dacă ai fi început aşa: “Şi noi (adică tu) v-am minţit, şi noi v-am belit, şi noi (psd, adică) v-am furat, şi noi v-am înşelat, dar iată, subit, vă iubim şi ne cerem iertare…”, mai că te-aş fi crezut, că aşa-s provincialii ardeleni creduli şi sentimentali. La aşa o abordare, însă, nu muşcăm… Asta-i discurs al unui nou sosit de pe Marte, nu al unuia care, până nu de mult era cu ai lui la guvernare. Să fim serioşi!”

Mai bine tăceam. Domnia sa are blog ca să se vadă scriind, ca să se simtă mângâiat şi adulat de admiratori şi admiratoare dar nu discută cu prostimea… Pentru treburile murdare, în cazul că cineva nu este de acord cu el, are angajați de serviciu, care să-l pună  punct orice opozant, oameni specializați, după cum ei înșiși se recomandă. Eu am dat peste o expertă în psihanaliza textelor, cu nume de scenă, Aya, care n-a pregetat să-mi spună cine sunt şi ce fac:

“Am ceritudinea ca nu faci altceva decat sa castigi o bucata de paine amarata cu postarile astea. Nu trebuie sa fie facuta psihanaliza textului tau pentru a se realiza ca scrii cu imens dezgust ceea ce “trebuie”, in favoarea stapanilor tai pedelisti, care iti arunca niste bani cat sa nu mori de foame.
Doar nu-mi vei spune (in ipoteza ca nu te-ar “auzi” cei care te platesc pentru bietele tale auto-umilinte publice) ca iti e mai bine acum, cu venituri reduse decat in vreme guvernarii Nastase sau in vremea guvernarii Tariceanu (nu trebuie sa fii bugetar, acum, pentru a avea veniturile reduse- toti, inclusiv patronii, se afla in aceasta situatie, exceptie facand cei carora li s-au acordat contracte din bani publici pentru a-si insusi o buna parte din bani, pe propriul risc, urmand sa “verse” majoritatea sumei deturnate in conturile care alimenteaza PDL; dupa cum te manifesti, nu pari a face parte din aceasta categorie de privilegiati). Stiu ce sperante secrete nutresti: ca va prelua PSD puterea si iti va fi bine, chiar daca acum te umilesti scriind ceea ce nici tu nu crezi, pentru niste stapani pedelisti pe care ii dispretuiesti.”

Fata asta, sau băiat, ce-o fi fost, că pe lângă Năstase se pripășesc tot felul de ciudați, o fi luat ea lecții de ghicit de la mama Omida dar nu m-a nimerit. Se vede că în dialogul cu masele, de astă dată eu fiind masele, politicienii noștri (Aya fiind politicienii) n-au învățat să facă “mea culpa”, să-şi asume greșeli – o scăpare de neiertat – ştiu doar să acuze. În cazul acesta, nebeneficiind de prezumția de nevinovăție, trebuia să mă apăr:

“Abia acum mă umilesc când iţi răspund, când nu vreau să rămân dator… Îmi pare că mă umilesc pentru că nici nu ai un nume, eşti doar o “aia”, pentru că habar n-ai cu ce se mănâncă psihanaliza, pentru că am impresia că răspund căţelei de serviciu, Aya… Prea latri la toţi cei ce nu-l iubesc pe Năstase… M-ai confundat. Eu n-am partid, nici stăpâni şi nu scriu la comandă dar e adevărat, am scris cu un profund dezgust, căci se potriveşte cu ceea ce simt pentru clasa noastră politică, dacă, prin absurd, noi am avea aşa ceva. Nu te obosi să-mi răspunzi, nu vreau oasele tale, nu-ţi urăsc stăpânul, mi-e doar scârbă de el. Înţelegi diferenţa? E cam aşa: tu mi-ai scris cu ură, eu îţi răspund cu lehamite.”

Îi acuzam mai devreme pe români că nu sunt capabili de un dialog real, că nu vor să se audă unii pe alţii. Aşa e, şi eu fac parte dintre ei şi cu bună ştiinţă, ori doar stârnit de orgoliu, am provocat o discuţie inutilă. M-am îndepărtat de ceea ce vroiam iniţial şi discipolul lui Năstase şi-au exersat textele partidului pe mine. Un lucru ştia şi asta spunea:

“Psihanaliza textelor e chiar specialitatea mea. Nu are sens sa merg in “profunzinile” replicii tale pentru ca totul este evident. Misiunea ta era sa scrii acea biata ocara balbaita si sa te retragi fara a provoca replici – sau, eventual, doar unele injurioase (in lumea stapanilor tai, asta inseamna ca ai avut succes caci i-ai enervat pe ceilalti). Pentru reusita (pe care ai ratat-o) ai fi primit, probabil, pentru ca e week-end, o franzela, o casoleta cu trei linguri de pilaf si doua chiftele. Din pacate pentru tine, vei primi tot un codru de paine pe care il vei manca langa o shaormarie, ca de obicei, pentru ca, amagindu-te cu mirosul, sa crezi ca deglutezi ceva mai consistent si mai gustos. Ti-am spus toate aceste adevaruri dureroase si umilitoare pentru tine pentru ca ai fost obraznic. Daca ai fi avut un comportament reverentios, te-as fi menajat. Oricum, stiu ca te rogi in secret sa vina PSD la guvernare pentru ca, remediind situatia generala, sa-ti mearga si tie mai bine.”

Iată deci cum, pentru că am fost obraznic cu stimabila anonimă, mi se spune a doua oară ce fel de gunoi sunt şi cum ling eu blidele altui partid. Tactica mi se pare cunoscută. Pe vremea când toată ţară asta era un singur partid, am observat aceeași aversiune față ce cei care nu făceau parte din el; şi pe vremea aceea eram taxat ca având atitudine dușmănoasă față de cuceririle clasei muncitoare – clasa muncitoare fiind ceva ce eu n-am înțeles niciodată. Chiar dacă şi eu munceam, nu ştiu cum se întâmpla de nu făceam parte din ea şi eram mereu cel cu idei reacționare, retrograde, dușmănoase, cel care împroşca cu noroi diferite instituţii şi oamenii ei şi care, destabilizator fiind, mă opuneam progresului şi bunăstării colectivității locale şi a poporului, în general.

Pe vremea aceea înțelesesem cu mare greu că nu avea rost să vorbesc, că n-aveam cu cine, dar să mă trezesc acum cu același discurs nu mi se părea de acceptat, de aceea am reacționat pe măsură:

“Ce lume o fi şi aceea căreia îi aparţin oameni ca tine? Lumea în care orice individ trebuie să fie înregimentat într-un partid, să se supună unei doctrine, să trăiască prin şi pentru un partid… E trist e că n-ai învăţat că pe lângă voi, lătrăii de pe Dâmboviţa şi de aiurea, în ţara asta mai trăiesc şi oameni, ăia mulţi, pulimea, cum îi numea cu dispreţ un pitic de grădină… Oamenii sunt aceia care nu depind de capriciile vreunui lider ori de vreun partid, nu pupă nici un cur, nu construiesc mituri falice în jurul unui conducător guraliv şi nu-l adoră nemărturisit speranţa unei felaţii – aici te poţi interpreta psihanalitic – şi nu visează la un tătuc care să le facă şi să le dea, ei îşi iau singuri.
În locul tău, mi-ar fi ruşine să spun că psihanaliza textelor e specialitatea mea… Când „analizezi” baţi câmpii rău de tot şi n-ai decât un leitmotiv: slugărnicia… Cine acuză, caută o scuză?! Cred că posesoarele de doi neuroni izolaţi şi trişti, Nikita şi Mariana Moculescu, s-ar fi descurcat mai bine cu psihanaliza. Să-ţi spun ceva ce înţelegi şi ai învăţat, dacă nu altundeva, în mod sigur, la dresaj : Marş, Aya, nu mânca rahat!”

Am vorbit cu răutate dar nu total aiurea. Oricum, nu e o ispravă cu care să mă laud.  Dialogul a fost şi de data asta ca inexistent, fiecare a vorbit ca să se simtă el confortabil. Poate n-am început eu bine, poate trebuia să intru spășit şi umil în templul sacru, cu căciula în mână şi să întreb mai pe ocolite… Glumesc, ceea ce am întrebat eu nu se poate întreba pe ocolite, căci dacă-l prinzi pe om cu pantalonii în vine nu-l întrebi ce a făcut, căci vezi prea bine, Îl întrebi direct de ce. Concluzia? La ce ne-ar mai trebui o concluzie? Suntem amărâți rău, nu ştiu ce am putea face? Între noi dialogul e tare anevoios, dacă nu imposibil. Comunismul ne-a obișnuit că cine nu-i cu noi, e împotriva noastră, cum să ne dezbărăm de năravul ăsta? Nici credința noastră nu-i mai brează, căci şi ea împarte oamenii în credincioși şi necredincioși, dreptatea fiind mereu doar a unora. De unde să fi învățat toleranța?

Să credem că aşa ceva se întâmplă numai la români, sau numai pe facebook, ar fi total eronat. Nu, nu ni se întâmplă doar nouă, dar mi-e teamă că noi excelăm.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în vorbe și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s