dialogul la români (1)

Într-unul dintre articolele mele din vara trecută,  când m-am trezit bloguind de zor, vorbeam ceva despre alienarea individului din mediul urban, despre nevoia lui de comunicare, despre singurătatea colectivă şi despre surogatul electronic al comunicării, despre spaţiul virtual în care oamenii încearcă să se întâlnească şi să schimbe idei. Revin asupra acestui aspect şi spun că acest tip de comunicare e, din nefericire, cât se poate de ineficient.

Pe Facebook, pentru că la el mă refer, oamenii se află grupaţi pe „prietenii”, eu am grupa mea de prieteni şi Corina Drăgotescu, bunăoară, pe ai ei,  un obicei mai vechi al omului, de pe vremea când se organiza în ginte şi mai apoi în triburi. Deocamdată, pe Facebook suntem la nivel de gintă. Acolo, în ginta lui, fiecare se simte în siguranță; seara, la prânz sau dimineaţa, dă drumul la câte un porumbel iar ai lui sar cu câte un „like”, comentarii din adâncimile gândirii proprii, sau, de cele mai multe ori, încurajări sau haz de necaz. Atmosferă relativ bleagă şi civilizată, aş zice, fără mare consum de materie cenușie.

În momentul în care te aventurezi să ieşi din propria gintă să discuţi cetăţenii care fac politică şi, din orice poziţie, pun ţara la cale, e de rău, ai nevoie de curaj, căci rişti să fii muștruluit sau chiar înjurat dacă nu ești de acord cu stimabilii ce dezbat pe pagina respectivă. Ca să nu paţi vreun scandal trebuie să te orientezi în prealabil cu cine simpatizează cetățenii, ca cumva să spui ceva ce i-ar putea supăra. În astfel de locuri nimeni nu pare dispus să discute, nimeni nu e sensibil la păreri dinafară. Ceea ce se întâmplă acolo ar fi hilar, dacă nu te-ar apuca mila, căci fiecare individ e fixat bine-bine pe o idee, e ideea lui, împrumutată sau proprie, nu contează, omul asta ştie asta îţi spune, indiferent de întrebarea ta.

Am făcut joi un astfel de experiment şi iată ce a ieşit. Am intrat pe contul Corinei Drăgotescu, o jurnalistă pe care o simpatizez pentru că din când în când, chiar dacă nu reuşeşte, încearcă să fie obiectivă. Nu mă aşteptam să-mi răspundă, căci rareori o face, vroiam doar să văd reacţia celor din ginta ei şi am scris ceva la modul general, că lumea bătea apa în piuă despre Preşedinte, care o supărase pe Corina :

Măi, Corina, ce de lăudători mai ai şi cum se mai întrec ei în al face nesimțit, bădăran şi prost pe Băsescu! Câtă sinceritate! Să-ţi trăiască! Tot mă mir si mă întreb, de unde ura asta viscerală pentru Băsescu? În Bucureşti, observ că dorul de schimbare s-a transformat într-o adevărată psihoză. Se vede că scopul nostru, după ce timp de 20 de ani am votat sentimental sau melancolic, a devenit acela de a schimba guverne şi președinți. Nu contează cu cine, doar să schimbăm! Nu? Eu, când vă văd la televizor, ca lideri de opinie,- că bucureșteanul, cum îl mănâncă în gândire, cum se scarpină la televizor –  mă înfior. Şi eu mă gândesc la schimbare dar studiind oferta, remarc că n-am pe cine alege. Pe bune, din cei care ni se oferă acum pe tavă, pe cine aţi alege, pe Ponta, Antonescu, Diaconescu, Vadim, Becali, Geoană, Voiculescu…??? La noi, de când am avut libertatea să alegem, am ales mereu cel mai breaz şi carismatic dintre foştii comunişti, că de tâmpiţi, n-am vrut nici rege, nici punctul opt de la Timişoara. Acum ce vom face? Vom alege altul, la fel, poate puţin  mai spălăţel dar la fel. La asta v-aţi gândit înainte de a da din gură? Parcă am fi blestemaţi. Îmi vine să plec din ţară. Coşmarul ăsta nu se va termina nici în următorii 20 de ani. Am noroc că n-o să-i apuc.”

La care se trezeşte un nervos şi se aruncă la mine total pe lângă subiect, unul Georg Viorel:

“ Basescu in cazul unei revolte sau a unei greve de amploare ar proceda ca Muammar el-Gaddafi ar aduce si mercenari sa-si slveze scaunul,e avid dupa putere si i-si iuraste compatiotii !Are tendinte de dictator !”

Am râs cu hohote şi amintindu-mi de o scenă din Caragiale nu m-am răbdat să nu-l trag de urechi:

„Domnule, nu realizezi că vorbeşti prostii? Ce zic eu şi ce răspunzi matale!? Cine cheamă mercenarii, unde e revolta? Dormeai coane Leonida?”

Viorel tace dar apare o cocoană nevricoasă foc, Ancuța Andr,  şi mă pune la punct cu furie proletară:

“N-are nici o legătură, cu persoana față de care BEȚIVUL și-a demonstrat comportamentul de maidan , de jupân în port ! N-are, deasemeni, legătură cu veșnica discuție ”rege sau președinte” !N-o să convingi pe nimeni, că un rege e coborât dire…ct din cer și nu poate fi mitocan, imbecil, bețiv, cum de altfel, s-a demonstrat de mult prea multe ori în istorie, chiar și cea a României !Are legătură, doar cu imbecilii care-au votat specimenul, cu mafioții și ligăii care-l susțin, cu ziariștii ( mulți) care la-u propulsat, cu ziariștii care-i mai acordă atenție și în primul rând cu, caracterul infect al Băsescului și intelectul croit doar pentru șarlatanii, escrocherii, etc….”

Ăsteia nu i-am mai răspuns pentru că avea greșeli de ortografie şi-mi era teamă să nu îi spun ceva de dulce, că pe astfel de oameni, ca să-i trezești la realitate, trebuie întâi să-l înjuri sănătos de mamă. N-am dus experimentul mai departe. Corina, după cum era de așteptat, n-a zis o vorbă, căci Facebookul pentru ea e un instrument de marketing, pe care, de ce să nu recunosc, îl folosește cu destulă pricepere. Pe de altă parte, cred că ea nu caută răspunsuri şi nu vrea să simtă alte pulsuri înafară de cel propriu, gazetăria domniei sale fiind un soi de olimpiadă personală, ea împotriva tuturor, după deviza: “Gândiţi ca mine, c-aşa mi-e bine!”

Nu s-ar cuveni să sar dintr-o dată la concluzii, dar, dacă tot am înnegrit foaia, e musai să spun că la capitolul comunicare suntem lamentabili, nu ne dorim dialog, ne satisface monologul, ne place să ne auzim, să ne vedem în plin exercițiu narcisist… La ceea ce am scris eu, vreo patru au dat un „like” la iar doi s-au trezit bătând câmpii. Nu vreau să spun că cei care vorbesc bat câmpii, tristețea mare e că dacă nu vrem să ne auzim, vor mai trece peste noi zeci de ani de dialog absurd. La urma urmei pusesem o întrebare, ce propun ei, cu cine ar vota? Poate eram nedumerit, poate doream să le fiu alături dar, din păcate, nu vorbeam aceeași limbă.

Asta nu e tot. Mai am o mostră de dialog românesc.

Va urma

Acest articol a fost publicat în vorbe și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s