un popor jucător

Zăpadă, frig, un soare prietenos, maşini rare, aer respirabil, duminică. Vreme excelentă pentru o plimbare de voie, sau chiar de nevoie, dacă ţi se termină cartofii albi şi ardeii iuţi. Ce ciorbă e aia fără un ardei iute şi cu ce să mănânci friptura, dacă nu cu un pireu afânat şi cremos, acompaniat de ardei umpluţi cu varză şi un vin de Miniş?

Aşa, în drum spre piaţă, ne-am uitat ce mai fac concitadinii noştri duminica. Fac bine, stres minim, unii se duc, alţii se întorc de la biserici, alţii s-au rugat acasă şi se duc să-şi rezolve penitenţele la crâşmă şi mulţi, nu foarte mulţi, sunt ca noi, au, n-au treabă se plimbă şi dau un ocol prin piaţă, să elimine tot felul de frustrări de prin frigidere sau cămări.

Mai făcusem şi sâmbătă drumul ăsta şi tocmai îi spuneam neveste-mi că toate sunt la locul lor, soarele, cerşetorii, tipa din afişul „Hexoral” – de ce nu i-or fi zis direct, „sexoral” – minunăţiile de câini ai străzii, care îţi răspund dacă vorbeşti cu ei şi ştiu să treacă strada pe zebră sau pe la semafor, când se face verde… dar aveam sentimentul că ceva lipseşte. Din vorbă în vorbă, ne-am dat seama ce. Lipseau vânzătorii de „superbingo metropolis”, pe care, pe arterele circulate, îi vezi răspândiţi din 500 în 500 de metri, ori îi găseşti în drum spre lucru, de la lucru, pe lângă pieţe, măcelării, farmacii…Ăştia lipseau. Erau deschise doar loteriile, casele de pariuri, crâşmele cu păcănele şi, cei care-şi rataseră şansa vieţii la superbingo, încercau la 6 din 49. Se vede că n-aveau încotro. În ţara asta, dacă nu te poţi pune cu blondele, dacă nu eşti admis la preselecţia „Dansez pentru tine”, dacă ai uitat să-ţi cumperi bilet la superbingo, ce să mai faci? Nu faci nimic, bei o vodka, iei un bilet la loto, sau la orice, îl validezi făcându-ţi cruce şi zicând „Doamne ajută!”, ori, ca să fii mai sigur de reuşită treci, pe la biserică, să pui vorbe bune la sfinţi şi te-ntorci acasă aproape victorios… De ce? De ce nu? îşi spune în gând fiecare jucător, nu ştii de unde sare iepurele.

Concluzia mea? Da, trăsesem o concluzie. Ăştia suntem, de ce ne-ar fi ruşine? Dacă nu câştigăm noi, câştigă ghervasiucii, mincăii, voiculeştii, sârbii, văcăroii, copoşii, năstăseii şi alţii ca ei. Jocul e simplu, ei fac cărţile, noi pierdem! Scrie şi în ziare, scrie peste tot cum că la bursă îşi pierd banii deştepţii iar la loterie proştii. Cu celelate jocuri e la fel, atâta doar că bingo e pentru tâmpiţi – de aceea merge, durează mult până se prind.

Pe când m-am întors acasă, aveam o idee tristă: suntem un popor jucător cu un preşedinte pe măsură. Şi tot sucind gândul acesta pe o parte şi pe alta, am văzut iar bradul. Vizavi de blocul meu – doritorii se mai pot fotografia cu el în Oradea, Parcul Olosig –  pe la Crăciun, apăruse un brad. O frumuseţe. L-au pus într-un suport metalic. Atât. Nici podoabe, nici lumini, nici fă-te-ncolo şi tot m-am întrebat de ce l-or fi tăiat? Atunci, mi-am dat seama. Bradul e pe bani doar în acte. În realitate cine ştie unde se duc banii… Căci altfel de ce să tai un brad?

Nu-i rău. Avem şi un primar jucător!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în vorbe. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s