facebook

Vorbeam, mai  prin vară, câte ceva despre alienare,  despre anormalitatea mediului urban, despre singurătatea colectivă, despre multe altele…  Ziceam atunci că facebook-ul şi celelalte reţele de socializare, asemenea lui, sunt o dovadă a faptului că oamenii au nevoie unii de alţii, chiar şi la modul virtual, că trebuie să spună, să împărtăşească, să se destăinuiască, să dobândească iluzia că fac parte dintr-o mulţime finită, cu identitate şi voinţă proprie. În fine, când spuneam toate astea intuiam doar fenomenul şi, fiindcă şovăiam în afirmaţii, mi-am zis să-l încerc pe propria-mi piele. L-am încercat.

A fost o experienţă ciudată, nu total neplăcută dar cu evenimente oarecum nelalocul lor. Probabil, cei care n-au cunoscut şi o altfel de realitate, adică aceea care are la bază doar comunicarea orală, directă între indivizi, vor aşeza reţelele de socializare în topul normalităţii, găsind comportamentul participantului la hi5 sau facebook, etc.,  cât se poate de firesc. Ce să mai lungesc vorba, a fost cam cum zicea Schopenhauer despre sex: „Lucrul în sine e bun, dar mişcările sunt penibile.”

Pe facebook am stat aproape şase luni. Mediul e relativ decent, cu excepţia faptului că, în unele cazuri, simţi teama celui cu care discuţi, frica lui de a fi recunoscut şi îţi dai seama că te afli totuşi pe un teren moale şi nesigur. Nu m-am străduit să împart participanţii la comunicare pe categorii, dar e evident că unii au ceva pe spus, pe când alţii, nu, unii te trimit spre blogurile lor, spre articole pline de substanţă ori fac comentarii cât se poate de pertinente, pe când alţii doar chibiţează. Pe lângă aceste două grupuri am remarcat şi o trupă aparte, a vânătorilor de celebrităţi, vedete, dive şi alte paste făinoase, care se lipesc de orice remarcă ce ar putea duce unde vor ei… Am intrat, bunăoară, pe facebook-ul Corinei Drăgotescu, care  abundă de „prieteni”, şi,  ce să vezi, ea nu spune mai nimic, ci, cu o abilitate „diabolică”, provoacă doar discuţii. Corina zice: Oau, aţi văzut ce e în Grecia!? şi vreo 40 de chibiţi nărozi (printre care, de amorul artei, m-am numărat, în câteva rânduri, şi eu) se aruncă în discuţii, se zburlesc, se încurajează, se auto-mobilizează, se încrâncenează, se contrazic, caută soluţii, deplâng patria şi poporul, visează revoluţii… Un veritabil spectacol caragialesc! Corina, jos pălăria!

Trebuie, după atâtea laude, să spun şi ce nu îmi place pe facebook. Deşi înţeleg unele lucruri, nu pot zice că le aprob… Da, s-ar putea să fiu o primată mai căpoasă şi nu în totalitate tolerantă, dar, într-un loc numit facebook, adică o carte a feţelor, un soi de album, sunt persoane care, deşi intră în joc cu numele adevărat, aleg să nu-şi publice fotografia, preferând să fie reprezentate grafic de un lac, o baltă, un munte, un pom, o floare, un câine ori dracu mai ştie ce ilustraţie neghioabă, oferită de gazdele site-ului, pentru protejarea anonimatului. Noi, oricum, suntem nişte anonimi şi nu înţeleg de ce toate astea? Femeile ar putea invoca vârsta… Să fim serioşi! Nici un om deştept nu-i atât de bătrân încât să-şi ascundă faţa! Sau, sunt alţii care îşi ascund numele… Pe ei îi cheamă în tot felul, superman, măscăriciu, dulcineea, vrăbete, muciînceai, getutza, bielămanivelă, euceldur, bubăncur… Altă tagmă, au faţă, da’ n-au nume, sau n-au nici de unele! De ce? D’aia, de blegi, de frică… Sunt oameni care nu vor să-şi ia spusele asupra lor, şi nu pentru că ar spune mereu prostii, dar e mai comod aşa, să te lăfăi teleleu pe pagina ta fără să dai seamă cuiva, nici măcar ţie însuţi. E adevărat că sunt şi dintr-aceia cărora le acord circumstanţe atenuante, „anonimii” şi „anonimele”, creatori de frumos neconvenţional, cum ar fi Dulce Deea, de exemplu, care pe blogul ei face o demonstraţie despre cum se scrie româneşte. Deşi, involuntar, numele ei te duce cu gândul la chiriaşa unui bordel, scrie frumos, neadevărat de frumos, uman, feciorelnic şi tandru, adânc, impregnat cu otrava dulce a tuturor vorbelor necutezate şi nesupuse graiului… Şi iarăşi e ciudat, dacă scrii prea frumos, prea sincer, ajungi un izolat, nu poţi avea nici nume, nici faţă!  

Ce să mai zic, m-am cam săturat de facebook, mi s-a acrit  să mi se spună unul-altul, mie îmi place, mie nu-mi place, îţi sugerez să-ţi placă, ar trebui să te împrieteneşti cu cutare, ascultă asta, să luăm atitudine, trăiască una, trăiască altă, priviţi, nu rataţi, jos guvernul, sus guvernul, uită-te şi tu, e super, e mega … Gaşca cu super/ mega, chiar că mă calcă pe nervi.

Deci, până una alta, plec în vacanţă. Virtuală, se înţelege. De unii îmi va fi dor, o să-mi lipsească… Nimic nu-i pierdut, dacă şi ei simt la fel, îi aştept aici, pe blog…  La blog nu renunţ încă. Sănătate!

 

 

Acest articol a fost publicat în vorbe. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la facebook

  1. Florin Iepan spune:

    Eu cred că lipsa numelui real și a pozei care să te înfățișeze (pe facebook în mod special) e un alt mod de a te minții singur că acea persoană nu ești tu… că ceea ce faci e frumos sau e urât, e irelevant… trebuie să-ți accepți și bunele și relele, căci altfel nu poți merge mai departe. Numai bine! 😉

  2. M-au amuzat mare parte din observaţiile tale, Mircea, deşi simţeam – dincolo de cuvânt – tonul zburlit, de copil busumflat, al spuselor tale… Recunosc însă că, pentru mine, facebook-ul (tehnologia toată, de fapt) este un simplu instrument de comunicare şi de aceea mi-am dat seama cât de selectivă pot fi chiar şi pe acest plan, astfel încât nici prin cap nu mi-ar fi trecut vreodată să mă dedau unei asemenea taxinomii a utilizatorilor! Iată cum spiritul tău analitic şi-a spus cuvântul!
    Facebook-ul a fost şi rămâne pentru mine, bunăoară, mijlocul de comunicare cu foştii mea colegi de facultate, dar mai ales de liceu (muzicieni răspândiţi pe toate meridianele), cu care mi-e drag să rămân în contact şi să stabilim întâlniri la concerte sau în particular, când se întâmplă să vină careva în ţară. (Ca de pildă o bună prietenă din Italia, pianistă, care va cânta mâine în cadrul unui concert la Atheneul Român). Ceea ce spui despre hi5, fb şi altele asemenea e valabil şi pentru TV etc. (Cred că ţi-am mai spus odată că eu efectiv nu mă uit deloc la acest aparat absolut inutil pentru mine, deşi nu-l consider întru totul diabolic, dar eu percep ca fiind o irosire totală de timp să stau să mă uit la el şi să ascult ce spun unii sau alţii; prefer să-mi admir animalele!) Dar ceea ce mi-a dat cel mai mult de gândit, parcurgându-ţi textul, a fost faptul că până ce şi aici se pot face statistici şi portete de oameni, de maniere şi de abordare. Şi totuşi, cel mai simplu mi se pare să te foloseşti cu măsură de această unealtă tehnologică, în ceea ce are bun şi demn de luat în seamă, lăsându-i pe alţii să dea frâu liber propriei lor abordări.
    Anyway, îţi doresc o vacanţă care să-ţi dăruiască pace şi totodată energie sufletească!

  3. danamony spune:

    Mi-am facut cont pe facebook demult, am pus cateva poze, nu m-am ascuns in spatele unui catel sau paisaj, am pus chiar poza mea. Astfel am gasit prieteni vechi uitati undeva in sertarele amintirilor, am gasit prieteni noi, virtuali. Am gasit cartea ta. Stiu inca ca facebook este cel mai mare spion din istoria omenirii. Pentru asta nu comunic nimic personal si imi aleg prietenii pe placul meu.
    Inceteaza sa fii „copil busumflat”si ramai intre noi.

  4. mirceateorean spune:

    Da, aşa, toţi aveţi dreptate. Până şi eu am dreptate. Cred că, la urma urmei, era mai corect să blochez personajele care mă deranjează decât să mă retrag. Mă mai gândesc.

  5. Dulce Deea spune:

    Hihihi, hihihihiiiiiiiiii… când am citit în enumerarea cu pricina despre dulcineea mi-a stat inima. Hopaaa, am zis, m-a încadrat Mircea în categoria celor care nu vor să dea seama de ceea ce spun. Apoi am văzut că m-ai numit la excepţii 🙂 Şi mi-ai descris cu multă, multă generozitate scrisul, copleşindu-l cu laude. Îţi mulţumesc, Mircea, m-ai impresionat cu atâtea vorbe care depăşesc ceea ce scriu.

    De ce sunt anonimă? 🙂 Şi de ce am ales un nume care mie nu mi-a sugerat nimic din lumea bordelurilor? Cred încă faptul că „dulce” poate exprima ceea ce îi este esenţa, nu ceea ce a adus pervertirea sensului său. De ce unui copil îi putem spune că e dulce, iar acelaşi cuvânt ales de o femeie drept pseudonimul riscă să pară frivol sau chiar mai rău decât atât? Mă gândesc că e doar o distorsionare de moment, datorită invaziei de vulgaritate care s-a grăbit să ia în posesie şi zone care nu-i aparţin de drept.

    Sunt anonimă pentru că identitatea mea socială ar stânjeni felul cum mă citesc oamenii care ajung în paginile blogului meu. Şi pentru că oricum, un scriitor îşi alege adesea pseudonim. Sigur, al meu e cumva de nişă. La fel cum a fost şi intenţia cu care am pornit blogul. Dar am vrut să aduc senzualitatea în planul firesc în care se află ea. Să o exprim cu intensităţile ei, fără a o decupa din fiinţa întreagă, arătând de fapt că e la fel de consubstanţială omului precum îi e sufletul. Am ales să vorbesc despre lucruri foarte intime şi despre situaţii care îi implică şi pe alţii, pe care i-aş fi expus nepermis.

    Şi am avut convingerea că cititorii care vor rezona cu mine, vor simţi că nu frica sau lipsa de asumare a valorilor proprii m-a făcut să aleg anonimatul :).

    Cât despre Facebook… îmi place că poţi afla repede cine şi ce a mai scris. Deschizi pur şi simplu Acasă şi apare înşiruirea postărilor interesante. E mai rapid, mai spaţios, mai comod să vezi aşa decât să dai o raită pe blogurile din blogroll sau să te uiţi în mail unde sosesc înştiinţări despre blogurile la care eşti abonat.

    Iar în Facebook poţi să trezeşti mai multor oameni interesul pentru ceea ce scrii tu. În lista mea sunt 400 şi ceva de prieteni. Sigur, nu sunt prieteni în adevăratul sens al cuvântului decât o mică parte dintre ei, dar mulţi mi-ar putea deveni prieteni, pentru că am comunicat mai mult, ne ştim un pic mai bine, ne descoperim în timp prin diferite reacţii, comentarii, preferinţe…

    Şi am avut chiar momente de mare emoţie primind de la oameni pe care nu-i cunoşteam scrisori de o sinceritate uluitoare şi de o încredere uluitoare, se dezvăluiau cu sufletul lor, cu ceva important din viaţa lor, veneau cu braţele deschise, fără nicio rezervă către mine, doar pentru că îmi citiseră blogul. Pentru mine contează foarte mult asemenea clipe de firesc al inimii. Reprezintă o confirmare, o încurajare că suntem capabili să ne regăsim esenţa, chiar într-o lume din ce în ce mai tulbure şi mai searbădă 🙂

  6. mirceateorean spune:

    Hahaha… tare te-am mai supărat dacă ai scris atâta. Scuză-mă, n-am vrut să stârnesc furtuna. Am avut şi eu o zi proastă şi, habar n-am de ce, atunci reușesc să supăr pe toată lumea, mai ales dacă nu-mi țin gura.
    Știu ce faci, înțeleg ce scrii şi îmi dau seama că ar total nepotrivit ca, de exemplu, elevii să citească pe blogul doamnei profesoare despre… Da, statutul social ne obligă uneori la foarte multă discreție.
    Cu facebook-ul, ce să zic, nu greșesc în totalitate în ceea ce spun dar, pe de altă parte, am observat că mi-e oarecum greu fără el. Să fie vorba de dependentă? Nu, cred că îmi sunteți dragi cu toţii, ce-i drept, unii mai dragi decât alţii.

  7. emavasilescu spune:

    If Facebook is so horrible as some people say, why do we keep using the site? Is there anything out there in the vast world of social media that could ever replace Facebook and do all of the things it does, but better? None of the competitors seem to come close to sharing the same popularity as FB. Why do we spend so much time talking about this social network (which must pale in comparison to the time we spend actually using it)? Facebook must be doing something right. So, come back and stay with us.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s