„Dincolo de copilărie” – ce zice Cristina

De curios ce sunt, am rugat-o pe Cristina să spună două vorbe despre roman, că, la urma urmei, blogul de asta a luat fiinţă, să mai zicem câte una alata despre scrieri, a mea şi ale altora, despre ce ne mai intrigă  prin lumea mare, şi, mai apoi, despre lucrările culinare cu care ne colorăm viaţa. Cristina n-a comentat pe blog ci mi-a o trimis o scrisorică, dându-mi voie să rotunjesc eu textul într-o formă mai duioasă şi să-i dau drumul spre cititorii jurnalului meu virtual. Eu, de leneş ce sunt dar şi din respect pentru original, am lăsat textul cum era rezervându-mi dreptul la o introducere şi o încheiere.

Cine e Cristina? E soţia unui amic din studenţie, dedat şi el la acte scriitoriceşti, de mai timpuriu decât mine, pasionată de scris, după cum bine reiese din jurnalul ei literar,  http://johannachristinapop.blogspot.com/   Iată ce zice Cristina:

Înainte de toate, îţi mulţumesc pentru lectura plăcută şi aplecarea asupra propriei mele vieţi, pe care mi-a prilejuit-o romanul tău. Cred că orice cititor se simte tainic îndemnat să-şi analizeze cu aceeaşi seriozitate, obiectivitate şi spirit critic trecutul, cu atât mai vârtos, cu cât fiecare din noi ajunge la un moment dat să-şi ia viaţa în răspăr! Or analiza minuţioasă a experienţelor şi trăirilor tale constituie mai mult decât o sugestie în acest sens.

 În primul rând, eu una apreciez din cale afară umorul: acele pasaje impregnate de curgerea subterană a cimiliturilor sau redând fascinant comicul unor situaţii sunt de-a dreptul excepţionale! Iar descrierea obiceiurilor, tradiţiilor şi a pulsului aparent molcom al vieţii de la ţară denotă un ascuţit spirit al observaţiei. Alternanţa registrelor – sobru, narativ, cvasi-filosofic etc. – fac ca textul să fie departe de monotonia romanelor pretenţioase. De asemenea, planurile diferite – alunecarea timpului şi spaţiului într-o dimensiune fluidă – conferă construcţiei romanului o structură uniformă, în esenţă circulară, desfăşurând evenimente concentrice, ce poartă în miezul lor amintiri, învăţăminte, impresii, într-o polifonie discretă. În opinia mea, latura paranormală merită dezvoltată (poate în romanul la care lucrezi!).

Sfârşitul cărţii e pe cât de izbutit, pe atât de simbolic. Impresia mea este că, pe măsură ce ai scris acest roman, ţi-ai dezvoltat un stil propriu, descoperindu-ţi valenţe latente. Dovadă în acest sens ar fi limbajul ce treptat se încheagă, prinzând contur şi substanţă, imaginile şi expresiile fiind astfel mai mut decât simpli cărăuşi ai mesajului literar.

Singura mea obiecţie ar fi de ordin stilistic, dar e ceva strict personal, dat fiind că eu sunt obsedată de acurateţea textului ca atare. Dacă-mi permiţi, ţi-aş sugera ca la romanul la care lucrezi să acorzi o grijă mai mare detaliilor, eliminând repetiţiile, cacofoniile, care în acest prim roman s-au mai strecurat. Iartă-mă, dacă mi-am îngăduit prea mult, mai ales că sunt şi mai tânără, şi mai puţin scriitoare decât tine, dar ai ţinut să-mi exprim părerea şi am făcut-o aşa cum cred de cuviinţă. Cu drag, Cristina  

A zis bine şi adevărat, până şi în partea mai critică – având în vedere că ea a un citit manuscris necorectat – are perfectă dreptate. Nici eu nu puteam vorbi mai bine şi mai frumos despre propria-mi carte. Îi mulţumesc.

 

 

Acest articol a fost publicat în vorbe și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la „Dincolo de copilărie” – ce zice Cristina

  1. Ioana Cristina Pop spune:

    Eu îţi mulţumesc, Mircea, pentru frumoasele cuvinte şi – încă o dată – pentru lectura oferită.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s