adela popescu – dansez pentru tine

Ieri sau alaltăieri, am dat peste un mesaj al Adelei Popescu, un apel lansat pe facebook, că doar aceasta „carte a feţelor” este şi un eficient instrument de marketing. Nu zicea mare lucru, îşi invita doar admiratorii să o voteze. Şi eu o admir, mi-e dragă şi ca actriţă, pentru capacitatea ei de a se mula pe diferite personaje, deşi, între noi fie vorba, nu gust genul de filme în care joacă, mi-e dragă şi  ca dansatoare, în emisiunea lui Bănică dar, pentru că întotdeauna există un dar, nu pot să o ajut. Asta îi scriam în epistola de mai jos, cu expunere de motive.

N-am mai trimis epistola. Are viaţă agitată, m-am gândit. De ce s-o supăr. Şi apoi am văzut reacţiile la apelul ei: te pup, te votez, pupici, vă iubim, pupici, v-am votat, pupici, sunt alături de voi, pupici, pupici şi iar pupici, vreo 50 de mesaje, parcă trase la indigo. N-aveam ce căuta cu vorbele mele printre ei, eu nu vroiam nici s-o pup, nici să-i fiu alături… Aş fi fost ca un moţogan la un sushi bar, total din altă lume. Aşa că, am păstrat vorbele pentru mine şi pentru cei ce le vor citi. Oricum, în Bucureşti, îmi pare că omul n-are timp să şi citească, să şi înţeleagă.

Adela eşti o minune iar partenerul tău îţi calcă pe urme. Îmi sunteţi dragi, vă urmăresc, simpatizez cu problemele voastre dar nu vă pot vota, nu votez cu nimeni, pentru că nu sunt de acord cu principiul emisiunii – emisiune preluată de altfel de la americani sau de aiurea, căreia i s-a imprimat puţin specific românesc – milogeala. Protagoniştii, majoritatea sunt buni şi îi admir, pe ei şi pe partenerii lor, vedetele, pentru prestaţiile  artistice dar consider că ar fi demne de o cauza mai bună şi mai puţin dezonorantă.

Dacă aşa merg treburile, cel puţin 80% din populaţia României ar trebui să participe la preselecţiile emisiunii, toţi au probleme, toţi sunt, pentru ei înşişi, nişte probleme… NU, nu ăsta e drumul! Chestiuni pe care ar fi trebuit să le rezolve Ministerul muncii şi protecţiei sociale sau  Ministerul sănătăţii, prin reprezentanţii lor locali – deoarece majoritatea cazurilor sunt de această natură – ajung formă de divertisment în fiecare sfârşit de săptămână, cazurile concurenţilor fiind repetate cu cinism, de cel puţin trei ori pe seară, de către prezentatorii emisiunii. Este sub demnitatea unui om ceea ce li se cere: să-şi audă cazurile expuse, mereu şi mereu, de-a lungul unui întreg sezon, să li se aducă pe scenă părinţii, copiii, bunicii, prietenii, valizi sau invalizi, totul cu un singur scop: pentru a stârni compasiunea (ca să nu zic mila) publică. Nu e bine! E total greşit, ceea ce ni se prezintă ca fiind visurile, speranţele unor oameni, sunt de fapt drepturile lor, garantate prin lege, dreptul la viaţă şi dreptul la un trai decent.

Nu ştiu cum se desfăşoară emisiunea în forma ei originală, cine sunt protagoniştii dar ştiu că la noi a ajuns o oglindă a degradării societăţii şi demnităţii umane. Nu vorbesc de actul artistic în sine ci de scopul în slujba căruia este pus. Nimeni nu trebuie să danseze pentru respectarea unor drepturi elementare.”

Cam asta i-am scris Adelei şi nu i-am trimis. Mare pagubă! De fapt, pagubă e, că o să-mi ridic în cap tot cuconetul, pe care l-am deranjat din empatia lacrimogenă de weekend.

Acest articol a fost publicat în de altele și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la adela popescu – dansez pentru tine

  1. mirceateorean spune:

    Nu ştiu dacă cineva şi-a mai comentat singur articolul? Nu contează, o fac eu:
    Oameni buni, câteodată mă enervez şi nu înţeleg ce lume e asta în care trăim. Adică, de exemplu, 30-60-200 de oameni citesc articolul şi stau cu limba-n gură, nu zic nimic! De partea cui sunteţi? Am sau n-am dreptate, că de asta am scris, să vă trezesc, să vă-nfior, să vă revolt…? Degeaba. Mai apoi, tot eu mă liniştesc şi-mi zic c-aşa-i românu’, dacă în propoziţie nu-i vorba musai de el, tace. O dată şi o dată, poate, c-o să mă obişnuiesc şi eu cu statutul mioritic. Atât. M-am răcorit.

  2. H spune:

    Scriem pe blog pentru ca vrem sa impartasim altora din gandurile sau dezamagirile noastre. Le citim pentru ca uneori avem nevoie sa stim ca nu suntem singurii care au trairile alea de moment. Ne identificam si ne regasim in ganduri, dar cateodata e greu sa raspundem pentru ca uneori ramanem… fara cuvinte.
    In orice caz sunt de acord cu tine.

  3. Dulce Deea spune:

    Şi eu votez pentru pentru🙂 Ai dreptate. Pe mine mă deprimă cumplit acele poveşti. Nu mă uit des la Dansez pentru tine, câteodată când răsfoiesc posturile cu vesela telecomandă mă fură perechea care apare atunci pe ecran şi adast chiar mai mult decât mi-aş fi imaginat că o s-o fac.

    Dar zic. Mor. Nu mai pot să văd toţi acei oameni plângând, înjosiţi, loviţi. Şi deşi teoretic jurnaliştii care fac prezentările de caz au intenţia de a-i ajuta pe cei cu pricina, tot mă deprimă. Văd pedalele emoţionale pe care apasă şi cum le folosesc până la epuizare. Asta mă revoltă, pentru că, într-un fel acei jurnalişti sunt complici cu mizeria şi cu batjocura la care îi supune sistemul pe oamenii respectivi. Adică ei au materie primă pentru lacrimile spectatorilor. Şi pentru ratingul emisiunii. Şi într-un fel îi avantajează ca situaţia să rămână aşa, cu ajutorări temporare şi Dansez pentru tine până la moarte.

  4. adryan spune:

    Buna Ziua sunt Adrian…..
    Asi avea si eu nevoie de ajutorul tau te rog.Vreau sa particip si eu la emisiunea DANSEZ PENTRU TINE si nu stiu cum sa iau legatura cu telefonic cu producatorul emisiuni.Fratiorul meu in varsta de 7 anisori are Tetrapareza Spastica si nu poate merge.Ti as si sincer recunoscator daca mai ajuta si pe mine sa iau legatura cu cineva.
    MULTUMESC ANTICIPAT…..
    CU STIMA SI RESPECT ADRYAN
    Ady91a@yahoo.com mail -ul meu

  5. mirceateorean spune:

    Adrian, îmi pare rău pentru fratele tău . Nu ştiu dacă ai scris celui mai potrivit om în legătura cu adresa. Dacă citeai articolul, observai că nu sunt de acord cu emisiunea „Dansez pentru tine” şi cu umilinţa publică la care îi supune pe cei ce au probleme. Apoi, nu cunosc nici o adresă, n-am legături cu Bucureştiul şi cu nici o televiziune. Eu zic că în România ar trebui să fie instituţii care să te poată ajuta. Dacă nu, încercă la diferite fundaţii. De undeva va aparea o rază de speranţă. Mă voi interesa şi eu de problema asta şi o să-ţi trimit un mail.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s