ciolan cu fasole

Când ni s-a urât cu binele şi vrem neapărat să ne facem de cap, să uităm de curcan şi de reţetele cuminţi, putem atenta la un ciolan, afumat sau nu, cu fasole boabe sub formă de iahnie… Iahnie, cuvântul ăsta tare mi-e frică că-i de origine turcă, da’ nu mă miră că de la ei am învăţat să fim nişte băşinoşi, ei la propriu, noi la figurat… Sau nu? Oare întâmplător pe preşedintele nostru îl cheamă Băsescu?

Nu mai contează, dacă vrem aşa ceva, trebuie, în primul rând, să vedem de ingrediente, fasole boabe 800g, un ciolan după cât ni-i pofta de mare, cam tot pe acolo, 700-800 de grame, 4 cepe, un ardei, un morcov sănătos sau doi mai pirpirii, jumătate de ţelină, un pătrunjel, 200ml bulion, o lingură de făină, ulei, vreo 4 linguri, 2 foi de dafin, cimbru, boia dulce, frunze de pătrunjel şi facultativ, usturoi. 

Prepararea nu e grea da’ e mai cu dichis decât alte feluri, că trebuie din timp să ne pregătim pentru o astfel de aventură. Adică, de cu seara, boabele de fasole se lasă la înmuiat până a doua zi,

se cumpără ciolanul şi se lasă şi el puţin în apă (o oră, două) dacă ni se pare că-i afumat în exces.

Ritualul de fierbere e puţin mai complicat: fasolea, înainte de a se cunoaşte cu ciolanul o fierbem în 2 ape, câte 5-10 minute succesiv, după care o punem în a treia apă împreună cu ciolanul, o ceapă, morcovul, ţelina şi pătrunjelul. Bine ar fi să folosim o oală sub presiune, că fasolea e cam încăpăţânată şi nu se lasă cu una, cu două. Se zice că 20 de minute în oala cu presiune, de când începe să şuiere, sunt suficiente să fierbem şi fasolea şi carnea. Chestia asta cu prefiertul în două ape, e o treabă absolut magică, căci bătrânii zic că are drept urmare întoarcerea din drum a vânturilor potrivnice, care ne-ar putea zgudui pânzele corăbiei şi înfiora atmosfera cu miresme neprietenoase.

Până ce oala sub presiune îşi vede de treaba ei, într-o cratiţă mai măricică punem uleiul la încins şi călim ceapa şi ardeiul, apoi prăjim câteva secunde şi făina şi puţina boia, dulce , după care le stingem totul cu bulion.

După ce oala sub presiune şi-a încheiat misiunea şi  suntem convinşi ca atât fasolea cât şi ciolanul sunt fierte, le transferăm în cratiţa cu ceapa şi bulionul,

împreună cu o parte din zeama în care au fiert. Noi hotărâm cum să fie, mai groasă, mai subţire… Mie îmi place mai zemoasă, să pot înmuia în ea un colţ de chabata dar la origine e o mâncare cu un sos gros, pentru obţinerea căruia intra în competiţie şi un rântaş mult mai bogat. E bine de ştiut că fasolea lăsată pe a doua zi se îngroaşă singură, de aceea, nu greşim dacă o potrivim puţin mai subţire. În sfârşit, după transfer, potrivim fiertura de sare, adăugăm dafinul, şi cimbrul, nu mult cimbru, cât luam de două ori între trei degete, şi o lăsăm să mai fiarbă vreo 10 minute. În final urmează frunzele de pătrunjel şi tot atunci, opţional  putem parfuma iahnia cu un mujdei de usturoi (folosiţi-l cu încredere, un mujdei din 4-5 căţelandri de usturoi e absolut fermecător). Încă un clocot şi gata.

Poftă bună!

Scrierea asta culinară i-o dedic lui Sorin, amicului meu din Thailada, care de 30 şi mai bine de ani duce dorul mâncărurilor simple, neaoşe şi savuroase. Ce să-i faci, nu poate avea omul de toate şi fasole şi catedră la universitate… Nu se pupă, sau nu se apretează la situaţia lui intelectuală, cum ar zice conu’ Caragiale.

 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în la cratita și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la ciolan cu fasole

  1. H zice:

    Reteta asta e super si satioasa.

  2. Alin Iorga zice:

    super prezentarea, cu condimente la mare arta….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s