ciorba de perişoare

Nu ştiu de unde ni se trage ciorba de perişoare, dar ciorbă ardelenească nu e, că ardelenii sunt oameni cumpătaţi şi nu vor să-şi atribuie o ciorbă a cărei menire iniţială era de a risipi mahmureala. Ei,  când calcă pe bec, nu spun la nimeni ci se duc la butoiul cu moare de varză, să-şi potolească arsurile păcătoase cu vinul limpede şi uşor sifonat al verzei pusă la murat. La mare cinste e ciorba de perişoare prin Regat şi Moldova, dar nici invenţia lor nu pare a fi, ci mai degrabă a vecinilor din Ucraina şi de la ea încolo – asta nu pentru că n-am fi noi beţivi dar, la astă ispravă, slavii din nord-est ne lasă mult în urmă.

Ciorba nu-i mare filozofie, doar că o reţetă unică nu există, că de pe unde a poposit, a mai împrumutat şi ea din năravurile locului. Ceea ce o să vă prezint eu e o variantă mai blândă, pentru toată lumea, nu numai pentru cei cu creieri încinşi – la urma urmei, o zeamă sănătoasă, cu multe legume şi ceva cărniţă.

Ingrediente: doi morcovi mari, un pătrunjel, o ţelină mijlocie, un ardei sau un gogoşar, leuştean, tarhon, 450g carne tocată (eu am rămas tot la cea de curcan), un ou, o ceşcuţă de orez, sare, piper, bulion, smântână, oţet sau zeamă de lămâie şi cam atât. Moldovenii şi sudiştii nu concep ciorba asta fără borş iar eu le dau dreptate, însă, mesenii mei neiubindu-se cu borşul, am ales să acresc ciorba cu zeamă de lămâie. 

 

Prepararea e joacă de copii. Prima dată mărunţim legumele, aşa după cum se vede mai sus şi le punem la fiert, pe foc potrivit, că doar nu ne grăbim nicăieri. Până ce fierb legumele frământăm materialul pentru perişoare, iară când amestecul ni se pare omogen, începem munca de creaţie. Să nu uit, materialul de perişoare e format din carne, orez, un ou întreg, sare, piper. Cu mâna umezită într-un vas cu apă, ce îl ţinem aproape, începem să formăm mici ghiulele de carne cu orez. Mărimea depinde iarăşi de gustul omului în care nu pe poţi băga – vor fi ori mai mici, ori mai mari, ori la voia întâmplării. Bine ar fi sa aibă, cât de cât, dimensiuni apropiate, să fiarbă cam la aceeaşi vreme. 

Pun pariu că, până ne moşmondim cu perişoarele, legumele vor fi aproape fierte. Numai bine. Slobozim şi armata de perişoare peste ele. În acest moment  ne apropiem de final. Cam în 15-20 de minute, la foc mic, ciorba e gata. Spre final, când perişoarele sunt fierte,  o controlăm de sare, o presărăm cu leuştean şi tarhon, cam câte o linguriţă din fiecare, o trezim cu zeama de la o jumătate de lămâie şi vreo 200ml de bulion şi putem zice că truda noastră a luat sfârşit. Asta a fost. Stingem focul. Lăsăm totul la odihnă, cam o jumătate de oră, să se cunoască ierburile cu zeama şi apoi o putem da la masă, cu smântână, ardei iute şi decor de frunze de pătrunjel.

 Poftă bună!

Acest articol a fost publicat în la cratita. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la ciorba de perişoare

  1. H spune:

    Foarte buna am facut-o si eu zilele acestea, dar toate retetele sunt bune. Asta inseamna experienta. Merci.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s