ficăţei cu ceapă

Cred că am mai spus-o dar nu strică să repet: de la mine nu veţi auzi de feluri noi de mâncare ci dimpotrivă, majoritatea felurilor de mâncare sunt mai vechi ca mine… Eu mai greşesc din când în când şi doar atunci mă laud, având pretenţia că, în locul în care am smintit-o, am dat o tuşă personală respectivei lucrări culinare.

Ficatul de pui – poate a fost chiar găină, că n-are omul de unde să ştie – e o reţetă de când lumea, o mâncare de care fugeam când eram copil, din cauza gustului uşor amărui al ficatului. Acum a ajuns unul dintre felurile mele preferate, la care recurg în momente de criză, în general de timp. Ce-mi place la ficatul cu ceapă e că nu are neapărată nevoie de garnitură, se poate consuma ca atare, întingând cu pâine în sosul din farfurie şi alternând bucăţile de ficat cu îmbucăturile de castraveţii muraţi. Deja salivaţi, nu? Şi eu.

Vorba lungă, foame sigură. Ingrediente: 600g ficăţei de pui (de obicei, se vând împreună cu inimile şi e bine şi aşa), 8 cepe mijlocii, 2 ardei kapia (nici gogoşarii nu-s de aruncat), 150 ml vin alb, ulei 50 ml, sare, piper, pătrunjel verde.

Preparare: ficatul se spală bine sub jet de apă rece, se porţionează, adică se despart lobii şi cel mai mare se taie în două. Dacă avem şi inimioare, se curăţă de grăsime şi se secţionează longitudinal. (Ce tehnic m-am exprimat! ) Se aşează apoi într-un castron, se acoperă cu lapte rece şi se introduc la frigider.

Ceapa, bineînţeles, o curăţam, o spălăm şi, de astă dată, o tăiem cu milă, julien, iar ardeiul cum vrem, adică cum se vede în imagine. Încingem uleiul în tigaie şi încercăm să călim leguminoasele,

până ce se înmoaie la foc mic şi îşi împrumută una alteia culori şi arome. Între timp, scoatem ficatul din frigider şi îl mai spălăm o dată bine, bine, până ce apa de pe el rămâne curată şi, bine scurs de apă, îi dăm drumul peste ceapă.

Amestecăm uşor, să nu zdrobim ficăţeii, şi rămânem de veghe lângă ei până ce îşi schimbă culoarea şi dau semne că ar vrea să se răcorească, când adăugăm şi vinul şi o idee de apă.

Lsăm conţinutul tigăii să fiarbă preţ de 15 minute, potrivim sarea şi piperul şi 3 sferturi din pătrunjelul tocat – sarea doar la sfârşit, altfel ficatul se întăreşte şi devine cauciucos…  Ups, asta vrea să zică că are un aspect şi  o frăgezime asemănătoare cu cea a cauciucului. Gata, după operaţiunea asta, mai amestecăm puţin şi stingem focul.

Ziceam la început că merge şi fără garnitură, da, merge dar eu am încropit de data asta şi un orez fiert. Fiert aşa cum am mai spus şi în alte reţete, nu mai repet. Sincer, un piure de cartofi se potrivea mai bine, da’ n-a fost să fie.

 

Poftă bună!

Acest articol a fost publicat în la cratita și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s