ţiganii

Am găsit în corespondenţa mea o chestie simpatică, semnată de o veche cunoştinţă, Marian Uram, i-aş putea zice şi neam de-o spiţă tare îndepărtată, atât de îndepărtată, că nici nu mai ştiu ce ne leagă. Probabil amintiri commune. La urma urmei, mi-ar place să fiu neam cu cine vreau eu şi, deşi se zice că neamurile nu ţi le alegi, cu omu’ ăsta mi-ar place să fiu neam. Bine. Povestea sună cam aşa :

« Primarul Parisului era foarte îngrijorat în privinţa invaziei de porumbei de pe Champs-Élysées. Nu putea nicicum să-i alunge din oraş. Întregul Paris era plin de găinaţ de porumbei. Parizienii nici nu mai puteau călca pe alei, nici să conduci nu mai avea niciun haz. Costa o avere să tot cureţi străzile şi trotuarele.

Într-o bună zi, intră în primărie un om care-i făcu primarului o ofertă :„- Îți pot scăpa frumosul oraş de plaga columbească fără nicio plată.Dar trebuie să-mi promiți că nu-mi vei pune nici o întrebare. Sau, dacă vrei, îmi poţi pune o întrebare contra sumei de un million de euro.”
Primarul cântări oferta şi o acceptă rapid. A doua zi, omul se căţără în vârful Turnului Eiffel, îşi descheie redingota şi eliberă un porumbel albastru.Porumbelul albastru dădu de câteva ori din aripi şi apoi se pierdu în înaltul cerului parizian.Toţi porumbeii din Paris au văzut porumbelul albastru şi s-au adunat în aer în urma acestuia. L-au urmat cu to
ții într-un stol uriaş, înspre răsărit, departe, departe iar a doua zi, porumbelul  albastru s-a întors de unul singur la omul ce-l aştepta încă în vârful Turnului Eiffel. Primarul era în extaz.    A considerat că omul şi porumbelul albastru au înfăptuit o adevărată minune scăpând Parisul de plaga porumbeilor. Deşi omul cu porumbelul nu ceruse nimic, primarul i-a înmânat un cec de un milion de euro şi i-a spus că, într-adevăr, voia să-i pună o întrebare.
Chiar dacă s-au în
țeles că nu trebuia să plătească nimic pentru curăţarea oraşului, primarul se hotărâse să plătească un milion doar pentru a putea pune o ÎNTREBARE.
Omul acceptă banii şi-l invită pe primar să-i pună întrebarea.
Primarul întrebă:
„ – Aveţi cumva şi un ţigan albastru?” »

Cu toate că povestea pare desprinsă din « O mie şi una de nopţi », ne poate da de gândit : nu vom găsi nicăieri nici porumbei şi nici ţigani albaştri. Am vrea noi dar problema  noastră, care a devenit deja şi problema Europei, nu se va soluţiona printr-o minune.

De fapt, care e problema ? De ce ne deranjează neamul ţigănesc ? Ţiganii consideră că au voie să trăiăscă unde vor şi cum vor ei iar noi, civilizaţii, suntem intrigaţi de modul lor de viaţă, fără să ne întrebăm măcar o clipă cine are dreptate. Aici e esenţa problemei, noi, majoritarii, deţinătorii de bunuri materiale, case, maşini, terenuri, fabrici, magazine, oraşe, chiar dacă asta nu ne face fericiţi, îi vrem şi pe ei asemenea nouă.

Pe de altă parte, ţiganii, cu mentalitatea lor tribală, de gintă, de castă sau de cort, văd altfel lucrurile: ei sunt cei care se comportă normal şi nu restul şi, atâta timp cât cred că au dreptate, nu văd nici o raţiune în a-şi schimba modul de viaţă.

Ei se apropie de marele sistem doar să ciugulească tot ce se poate obţine fără muncă dar nu se lasă înghiţiţi. Se pare că libertatea le este mai dragă decât confortul şi banii. Ar spune unii că le este mai dragă libertatea decât orice altceva. Se poate, dar mă îndoiesc că ei îşi pun astfel problema şi filozofează pe tema libertăţii şi a inutilităţii valorilor societăţii moderne. Ţiganul boem, ţiganul romantic, zănatic şi bun, ţiganul îndrăgostit de libertatea bunului plac există doar în romane şi filme. În realitate ţigănimea se împarte în plebe şi vârfuri, toţi la fel de agasanţi pentru mediile pe care le invadează, unii prin lipsa totală de respect pentru ceea ce îi înconjoară, alţii prin agresivitatea prostească cu care îşi afişează opulenţa.

Aproape toate statele europene şi-au pus problema integrării ţiganilor, s-au cheltuit bani pe tot felul de programe dar ei sunt tot acolo, cerşind, furând sau cântând la colţ de stradă, prin gări, magazine, staţii de metrouri, parcuri, biserici, pieţe, tramvaie… N-a reuşit mai nimeni să-i vindece de năravuri.

Să întorc altfel foaia: faptul că noi, majoritarii, muncim ca nişte roboţi din zori până în seară nu e neapărat un lucru bun şi, dacă ne privim cu atenţie în oglindă şi ne spunem adevărul, activitatea asta de mecanism uman, poate fi şi este uneori degradantă. Atunci, cine are dreptate? Noi care ne plângem de milă în faţa oglinzii sau ei care, mai mult instinctual, scuipă orice ofertă ce i-ar putea face să se dispreţuiască.

Dreptatea nu-i de partea nimănui. Dreptatea e o curvă abstractă care nu ţine seama de noi. Şi noi şi ţiganii am avea nevoie de nişte contracte sociale umane, conform cărora să dăm şi să ni se dea după cât şi ce dăm. Cel puţin în România, legile sunt strâmbe iar legiuitorii parşivi şi părtinitori. Niciodată omul n-a fost furat mai pe faţă şi în conformitate cu legea decât acum, când suntem cu toţii sufocaţi de taxe, impozite, obligaţii şi servicii de tot felul…

Unde am ajuns de la un banc stupid! E bine că nu mi-am propus să ofer şi soluţii. Nu, de data asta vreau să mă comport ca un comentator sportiv, relatez ceea ce văd şi mai zic una alta despre antrenori. Şi, dacă aşa stau treburile, am putea face şi puţin haz de necaz, ca să nu ne abatem de la specificul naţional.

 

Acest articol a fost publicat în vorbe și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la ţiganii

  1. Catalin David spune:

    Dar un politician tipic romanesc albastru, cum ar da?

  2. mirceateorean spune:

    Bună întrebare. Sincer, de jegul politic care ne mămâncă, doar o minune ne poate scăpa şi, dacă Dumnezeu nu se murdăreşte pe mâini, poate se-ndură Dracul să-i ia.

  3. Catalin David spune:

    Păi asta ar fi și ideea: să-i ia Michiduță și să pună Dumnezeu alții în loc…

  4. Valentin spune:

    Mă tem că pe politicieni nu-i mai ia nici dracu’, el e cel care-i mână. Aşa-i şi cu ţiganii din filme. Ce fain era Luicu Zobar şi ce nenorociţi buni de nimic sunt ăştia de azi pe stradă… Oricum nu cred că francezii au altă soluţie, dar ei măcar au curajul să recunoască faptul că nu-i mai suportă şi că sunt o plagă. Păcatul e că posturile TV de la noi au început să dea filme cu ţigani, cu viaţa lor, cu stilul lor, cu credinţa lor că totul se poate aranja. Iar copiii noştri ajung să-i imite, să se strâmbe ca ei, să creadă că e bine ce fac ei… Poate câte un film de-al lui Kusturica din cand în când, dar seriale… N-aveţi un ţigan albastru?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s