Toamnă şi păpuşi cu handicap

Fără trecut n-am mai fi cine suntem, căci viitor nu există doar în măsura în care putem visa în prezent, iar prezentul e ceva efemer, care în fiece clipă devine trecut… Trecutul, deci, e singura certitudine şi de aceea gândurile noastre se întorc mereu într-acolo…
Hyde Park, pe mine mă duce în Chiosul tinereţilor mele, mereu îmbătat de culorile toamnei şi sperând că fata pe care o ţin de mână, mereu alta în fiecare toamnă, s-ar putea să fie Ea. N-a fost şi tot ce-mi amintesc acum, căci numele fetelor le-am uitat sau le-am dat uitării, e tabloul, cu verde, cu cer, cu galben, ruginiu, roşcat, niciodată la fel peste ani şi totuşi acelaşi, tabloul de toamnă. Şi dacă şi acum e toamnă şi ne străbate un fior de melancolie la gândul că ne trecem o dată cu vremea, să-i privim măcar culorile şi să ne bucurăm simţurile şi imaginaţia.

 Angela Pipoli, reproducere – Camille Pissarro, Hyde Park

După un asemenea debut, s-ar zice că nici nu trăiesc pe lumea asta şi că înot doar printre cugetări siropoase, sau tristeţuri prozaice, departe de ştirile de fiecare zi, care ne bulversează existenţa, plasând cotidianul undeva între hidos şi hilar. Fals, ştiu ce se mai întâmplă, ştiu că televiziunile, împărţite în două tabere comentează la greu moartea Mădălinei Manole, alte posturi se ocupă de arestarea lui Vântu, unii zicând că era cazul să se întâmple şi asta, alţii dând să-l scoată victimă politică şi să-i plăsmuiască oarece aură haiducească, că nu se cade să-i spună hoţ de vreme ce el îi finanţează… Aflu, fără să vreau, o grămadă de lucruri. Îmi place să nu bag în seamă toate nimicurile, nu că aşa aş putea pune capăt elucubraţiilor televizate în direct, la oră de maximă audienţă, ci doar aşa, ca să le ignor în semn de protest, pentru că mă simt insultat când mi se oferă astfel de emisii.
Dar, iată că până la urmă n-am putut să tac şi trebuie să răspund unei provocări: o doamnă m-a întrebat ce părere am despre păpuşile cu handicap şi implicit despre intenţia domnului ministru Daniel Funeriu de a investi în asta, din banii publici, 2-3 milioane de euro. Pentru cei ce n-au aflat, e vorba de iniţiativa ministrului, nu vreau să-i mai repet numele, prin care (citez din comunicatele de presă) s-a „decis ca în dotarea grădiniţelor, din această toamnă, să intre păpuşi cu handicap. Este vorba despre jucării cu cârje, cu baston, oarbe sau cu sindrom Down.” „Rolul păpuşilor (…) ar fi, potrivit Ministerului Educaţiei, de a-i obişnui pe cei mici cu diversitatea şi de a-i face mai toleranţi faţă de persoanele cu handicap.”
Doamna care a lansat întrebarea a ghicit, probabil, că am o anumită aplecare înspre proşti iar eu, pe de altă parte, recunosc că m-am lăsat provocat. Aşa e, îmi place să-i observ, să le aud discursul, să-i împart pe categorii şi să mă minunez de fiecare creatură în parte, pentru că prostia oferă cea mai vastă diversitate de fizionomii. E şi normal, ei constituie majoritatea.
Studiindu-l pe domnul Funeriu cred că s-ar încadra, fără nici o supărare, căci intenţia mea nu este să-l jignesc, deoarece eu accept diversitatea, la categoria prostie disimulată. Dânsului i-a mers bine-merci ca chimist, i-a priit Strasbourgul, i-a priit şi Parisul, şi catedra de la Universitate, în sfârşit, are titluri şi studii pe dincolo o grămadă şi, dacă îşi vedea de ale lui şi nu ajungea ministru, nimeni nu şi-ar fi dat seama ca e prost. Aşa e cu membri acestei categorii, se devoalează rapid când li se dă o funcţie, devin fuduli şi atunci iese şi prostia la suprafaţă.
Spuneam nu de mult, într-un articol, că există pericolul ca proştii să intre în politică şi să fie aleşi. Era un avertisment tardiv. Acest lucru s-a întâmplat deja. Domnul Funeriu nu e singurul exemplu, căci din categoria domniei sale s-au mai perindat pe la ministerul cu pricina. Să ne amintim de Cristian Adomniţei sau de Ecaterina Andronescu… Şi lista miniştrilor de toate soiurile e dureros de lungă.
Să mă scuze domnul Daniel Funeriu că i-am spus doar prost, căci trebuie să fii ori tâmpit ori inconştient să arunci banii pe fereastră când învăţământul românesc se zbate în cea mai cruntă mizerie, când din cauza condiţiilor precare de igienă şi studiu, 5.900 de şcoli se pare că vor funcţiona fără aviz sanitar, ca să nu mai vorbim de faptul că profesorii, învăţătorii şi educatorii au, prin voia legiuitorilor, un statut financiar degradant.
Revenind la ideea zgubilitică cu păpuşile şi legătura ei cu educaţia, nu pot să spun nimic, căci legături nu există. Nu putem forţa percepţia realităţii şi diversităţii la copil de grădiniţă prin astfel de metode traumatizante dar Daniel n-are de unde să ştie treburile astea , el este tot atât de departe de învăţământ, cum sunt eu de problemele Vaticanului. În România asistăm la o anomalie capitală, îi putem zice chiar malformaţie guvernamentală – toţi miniştri postdecembrişti ai învăţământului au cunoscut învăţământul preuniversitar din auzite sau la modul teoretic, nici unul din proprie experienţă. Dar asta e altă problemă.
Mi-e teamă că trebuie să închei: îmi pare rău că am fost rău, pătimaş, că am jignit oameni dar ce puteam să fac, am fost şi eu dascăl, am cunoscut şi sistemul şi  umilinţa. Intenţia mea a fost să spun adevărul. Sunt sigur că vorbesc aiurea, ca în Hyde Park, în Speakers’ Corner, dar îmi pare bine că pot s-o fac. În lumea asta, aparent virtuală, fiecare blog e Hyde Parcul cuiva.

Acest articol a fost publicat în vorbe și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s