degeaba

Sunt în concediu. S-a îndurat responsabilul cu îndurarea să-mi dea şapte zile de concediu. Nici măcar n-am avut puterea să-l înjur. M-am gândit doar, pentru a nu ştiu câta oară, că trebuie ai o foarte mare neşansă să te naşti în România… La vârsta mea, în Cehia, nu pe altă planetă, oamenii au peste o lună de concediu. La ei şi la mulţi alţii aşa e, pe cum înaintează omul în vârstă, i se acordă un timp mai lung de refacere. La noi, de ce? Cu cât crapă mai repede viitorul candidat la pensie, cu atât mai bine, rămâne statul cu banii şi, familiei celui ce n-a apucat să ia prima pensie, i se arată cu tandreţe degetul mijlociu. De asta n-am înjurat, ce rost ar fi avut? Ş-apoi, să urăşti e la îndemâna oricui… să-ţi înţelegi interlocutorul şi să-l ierţi, e cu totul o altă poveste, dintr-o cu totul altă carte… Dacă trăim într-o ţară în care se prevede prin lege să fim furaţi, de ce să mă supăr pe bietul miliardar care-mi spune că nu-i pasă de problemele mele… nu-i nimic dacă fiul meu mai mare se însoară, şapte zile îmi sunt de ajuns… în şapte zile n-am decât să mă refac? Poate, poate are dreptate. Dreptatea lui.

Şi aşa, în concediu fiind, mă plimbam ieri dimineaţă înspre piaţă şi, fiindcă, după nenumărate  zile de caniculă, era răcoare am îndrăznit să mă gândesc la semenii mei care se grăbeau în toate direcţiile spre locurile lor de muncă. De fapt, nici nu ştiu dacă mă gândeam la ei… Cred că mai mult la mine mă gândeam sau la noi, luaţi la grămadă, şi mă întrebam de ce mă duc eu la lucru, atunci când mă duc? Am încercat să-mi răspund şi într-un final m-am liniştit: degeaba! Eu, omul muncii capitalist, lucrez ca să ţin pe picioare un întreg sistem, cineva îl numea „ticăloşit”, şi aşa e. Nu, nu, nu vă bucuraţi, n-am nici un fel de simpatii în lumea politicii.

În general, muncesc ca să consum, alimente, medicamente, servicii. Banii mi se scurg printre degete fără să-mi permit mare lucru, muncesc să mă hrănesc, să am apă, gaz, curent electric, apă caldă, canale tv, internet, telefon, telefon mobil, aer condiţionat, asistenţă medicală, din când în când haine şi, lunar, medicamente, să mă menţin în formă iar la sfârşitul lunii, trag linie ş-o iau cu veselie supremă de la capăt.

Apoi, mai muncesc ca parte din banii mei să alimenteze sistemul bugetar, adică bugetul de stat. Statul e acela care nu are de unde să dea dacă nu ia, de la mine, de la altul, în general, de la toţi cei cu venituri declarate. La modul ideal banii de la buget ar trebui să meargă înspre învăţământ, sănătate, poliţie, armată, biserică şi sistemul administrativ. Nu mă opun, că nici nu pot şi nici n-am timp. Sănătatea şi învăţământul îşi merită banii, ar merita mai mult dar nu înţeleg de ce trebuie să duc în spate armata, biserica, guvernul şi parlamentul??? Simplu, aşa prevede sistemul, ca din munca mea să fie  plătiţi  deputaţii, senatorii şi miniştri, domnii de mi se cacă zilnic în bască şi îi văd gângăvind supoziţii, strategii puerile şi baliverne prin televizoare, despre cum mă reprezintă, cum mă iubesc şi cum îmi vor binele. Ei bine, lor nu le-aş da nici un ban, lor le-aş lua. Să faci politică e un lux şi ar trebui impozitat la fel ca ţigările, băuturile alcoolice şi orice alte extravaganţe. Cred că impozitând vorbitorii politici am taxa mândria şi prostia deopotrivă. In cazul acesta ar putea şi Lia Olguţa Vasilescu să aibă păreri şi nu numai ea, mulţi ca ea…

Despre poliţie mai că nu-mi vine să zic nimic. Armata? Armata e o dilemă. La noi e, probabil, o chestie de orgoliu masculin, de vanitate naţională, oricum, ceva de genul acesta, pentru că altfel nu se explică finanţarea unei instituţii anacronice.

Era să uit, tot din salariul meu mai întreţin încă două instituţii prospere, casa de pensii (CNPAS) şi asigurările de sănătate (CNAS)… Bine, şi ei fac parte tot dintre bugetari, dar trebuie să-i menţionez, că ăstora le simt mereu mâna în buzunar, căci ies mereu în faţă prin obrăznicie şi incompetenţă. Pur şi simplu nu mă duce mintea la un lucru, de ce omul se naşte potenţial cotizant la  cele două instituţii şi moare ca fost contribuabil? De ce, dacă nu este mulţumit de serviciile lor, omul nu poate renunţa la ele, alegând o altă instituţie… Nu, nu se poate, pensia şi sănătatea mea sunt monopol de stat, din ele îşi trag seva o armată de amploaiaţi. Deci, când ceva este obligatoriu, din start, nu miroase a bine iar instituţiile astea două chiar put.

N-o să mă apuc de disecat tot sistemul; despre casa de pensii am spus-o mai la-nceput şi iarăşi repet: într-o ţară  în care speranţa de viaţă este de 75 de ani la femei şi 68 de ani la bărbaţi, seamănă a hoţie ca omul să cotizeze o viată întreagă iar tu, preacinstita instituţie să plăteşti bărbaţilor pensie timp de 3 ani iar femeilor, ceva mai mult iar dacă fostul contribuabil moare înainte de a apuca pensia sau la doi trei ani după pensionare, te prefaci că nu i-ai rămas dator cu nimic şi îi păstrezi banii. Asta se întâmplă într-un stat de drept, stat care are drept scop prezervarea drepturilor şi libertăţilor individuale!!!

Cealaltă instituţie, (CNAS), nu pot să n-o remarc, de fapt iese singură în evidenţă prin imbecilitatea  deciziilor sale… Oamenii ăştia, de lucrează în interesul meu, declară că vor să mă ţină sănătos şi îndelung trăitor. Vise! Dacă vreau servicii de calitate ori le plătesc ori renunţ. Bieţilor medici de familie, că ei de (CNAS) aparţin, li se dau atâtea fonduri cât să nu le moară pacientul la uşa cabinetului. De spitale, de cele finanţate de CNAS, ori de Ministerul sănătăţii, că sunt mână în mână, ce să mai vorbim, vor deveni în curând locurile unde te duci să mori. La orice uşă auzi aceleaşi leitmotiv: nu sunt bani! Îmi aduc aminte de gripa aviară din iarnă, o psihoză întreţinută cu ajutorul televiziunilor pentru ca o anumită „somitate” să-şi vândă vaccinurile, îmi amintesc de licitaţii dubioase, de tot felul de molime inventate şi susţinute mediatic, ca mai apoi cineva să poată vinde un medicament sau altul… D-aia nu sunt bani, şi tot d-aia medicii noştri pleacă să lucreze aiurea, în ţări în care munca lor se plăteşte şi unde pacienţii nu le mor cu zile, din lipsă de fonduri.

Despre biserică, o instituţie din ce în ce mai vocală în ultima vreme, nici nu îndrăznesc să vorbesc. Nici nu merită. Ar fi prea multe de spus. Preasfinţiile lor trebuie să se hotărască, ori cu banul ori cele sufleteşti! Până atunci, cu toată smerenia lor prefăcută, ar fi bine să-şi definească forma de activitate, sau s.r.l. sau s.a., pentru că de Dumnezeu tare s-au mai depărtat preoţii noştri… N-o să mă mir dacă într-o bună zi o să-i văd vânzând indulgenţe.

Ei, da, am zis că n-o să mă lungesc cu vorba dar n-am reuşit, trebuia să zic şi de ăştia. Trebuia, pentru că mă simt prins într-un angrenaj din care nimeni nu are scăpare… Eu sunt viermele care afânează gunoiul, gunoi care, din munca mea şi a milioane ca mine, naşte averi fabuloase… La urma urmei, e foarte bine, eu am ales să fiu vierme, eu am refuzat să adun averi, eu am dispreţuit banul şi, pe bună dreptate, aş putea fi întrebat: – Ce vrei? Dilemă! Ce vreau? Puţin respect, să simt că sunt om, nu instrument.

Concluzia? Cinică şi tristă: sunt neînsemnatul truditor ce duce în spate industrii: industria alimentară şi toate celelalte industrii care se adresează consumului şi industria farmaceutică, industrie strategică, care mă ţine în viaţă de dragul ei şi al celorlalte industrii şi servicii, la care se adaugă păduchii politici… Asta-i concluzia, muncesc degeaba, muncesc ca să ţin în viaţă un sistem.

Nu vreau să fiu apocaliptic dar, dacă acesta sunt eu, viermele, instrumentul, robul ce-aţi vrea să  spun? Pe mine nu mă încearcă mânia proletară, nu vreau confiscarea averilor, nu vreau revoluţie, vreau doar să fiu înţeles… Douăzeci şi una de zile pe an, eu am dreptul să fiu eu… Să mă întind pe pământ, să mă bucur de cer, de iarbă, de frunze, de apă, de soare şi vânt… În rest, deşi mi-e silă, sunt optimist: Nu mai e mult!

Acest articol a fost publicat în vorbe și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la degeaba

  1. Adrian Suciu spune:

    Nea Mircea, mare dreptate aveti. De-aia le-am zis-o la toti, sa plece de acolo pana nu ii prinde a doua tinerete. Tata se lupta pentru anii lui petrecuti in aviatie, sub regimul comunist, de vreo 4 ani de zile. Sa-i arda focul, ca probabil or sa-l duca pana il baga in pamanat, ca sa scape de cotizatie.

    Apropo de miliardarii din romania, sunt cei care au tradat in 80, sunt tot cei care au furat in 90 si din pacate sunt cei care conduc tara aia amarata, in secolul XXI.

    Concediu placut, cat v-a mai ramas din cele 7 zile.

    Cu deosebit respect,
    AVS.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s