despre mine

Mare lucru nu veţi afla despre mine. Nici eu nu ştiu mare lucru. Ştiu doar o seamă de întâmplări din trecut, căci viitorul e nesigur şi aproape că nu există, iar prezentul devine certitudine abia după ce nu mai e şi devine trecut.
M-am născut demult, în 1951, în alt secol, în alt mileniu, pe vremea când Clujul nu era Napoca, era doar Cluj, un oraş universitar cumpătat şi cuminte, fără fauna pestriţă, ce avea s-o genereze industrializarea în doru’ lelii, care l-a năpădit ca o molimă spre sfârşitul secolului XX.
Am devenit apoi orădean, prin voia părinţilor mei şi a Celui de Sus, dar tot la Cluj mi-am petrecut studenţia – mi-am petrecut, zic, căci studenţia, spre mândria dar şi spre marea mea ruşine, uneori, am privit-o ca pe petrecerea vieţii mele, ca pe un banchet de litere, cuvinte, amestecate cu teatru, femei, rock’n’roll şi votcă.
Nu mi-am dorit să ajung profesor, dar pe diploma mea asta scria, profesor de limba şi literatura engleză şi asta trebuia să fac. Timp de douăzeci de ani, ca profesor de liceu, şi încă vreo trei de chibiţat, ca asistent la o facultate din Oradea, m-am zbătut să descopăr în mine o umbră de vocaţie. Poate mi-a plăcut, poate am dezgheţat câteva minţi, poate am scârbit pe mulţi – n-o să aflu niciodată adevărul – dar, până la urmă, n-a fost să fie, am lăsat şcoala pe-o meserie mai bănoasă. Regrete? Câteodată, da.
Nu de multă vreme, m-am apucat de scris, de fapt, am perseverat diabolic, căci zvâcnirile într-ale scrisului sunt vechi, de-nu-mai-ştiu-de-când. Am scris două romane, Dincolo de copilărie şi Curtea cu melci iar, de-o să am zile, o să mai scriu.
Ce să mai zic despre mine? Citiţi-mi vorbele din cărţi, mai bine decât ele nu pot să mă descriu.

Acest articol a fost publicat în despre mine și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la despre mine

  1. isis spune:

    Ma bucur ca am ajuns aici. Apreciez oamenii tineri. Voi citi si voi reveni. Succes!

  2. Si mie imi place sa scriu si am terminat deja un roman insa e foarte greu sa il lansez pentru ca nu gasesc nicio editura in zilele astea de criza…
    Dar tot nu ma dau batuta!
    Va multumesc ca ma urmariti pe twitter.

  3. Anca Dunca spune:

    Mi-e frica sa ma apropii de cartea ta, Mircea! Mi-e frica de limba romana si foarte teama de tot ce s-a trait si se poate trai in Romania. Vad din cand in cand titlul cartii tale pe facebook, si literele cu accent circumflex si cu virgule… sunt tentata sa dau un „clic” si sa plec departe, inecandu-ma in Romania…. nu am curajul de a „reveni” acolo de unde am „fugit„ acum 10 ani. Am dorit atat de mult sa ma descotorosesc de pielea mea romaneasca si am sperat sa naparlesc la Paris. Dupa 8 ani in Franta mi-am dat seama ca vreau sa fug si mai departe, departe de originea mea Latina… si iata-ma in Canada unde nu mai stiu cine sunt. Ma trezesc vorbind si reprosand acestor Nord Americani ca nu au Istorie si Identitate Nationala si mi se raspunde de multe ori, `yes, but we have always been free„. Aceasta „freedom„ e greu de suportat !
    IS YOUR BOOK DANGEROUS FOR ME

  4. minerva spune:

    I migliori cuochi sono di sesso maschile, soprattutto i professionisti, ma non credo sia dovuto al fatto che siano più portati, bensì al fatto che mentre la donna soprattutto nel recente passato ha cucinato per dovere, l’uomo ha cucinato per passione.
    Indubbiamente le donne sono diverse dagli uomini, questa differenza si nota anche nel modo di cucinare e di preparare i piatti.
    Le donne curano molto di più la presentazione.
    Comunque credo che ultimamente ci siano molti più uomini che si lanciano in questo mestiere o che semplicemente cucinano a casa per la propria donna. Sarà fortunata la tua donna!
    Si sa, che oggi la donna cucina molto meno, un po’ perché è impegnata con il lavoro e un pò l’uomo in veste di cuoco seduttore è grande fonte di ispirazione.
    Mi facevano sorridere le ricette fantasiose e spezziate di un uomo. Peccato che sono spariti quelle in italiano, perché alle donne italiane piace essere prese per la gola

  5. Domnule profesor,
    E o adevărată plăcere să vă descopăr după 23 de ani. V-am fost elev la liceu şi nu numai că mi-aţi dezgheţat mintea, ci mi-aţi cultivat pasiunea pentru limbile străine şi pentru glumele bune. Îmi amintesc că la orele dumneavoastră mă simţeam cel mai bine, în vremurile în care cine nu ştia matematică şi fizică era considerat un ciudat… Nu cred că aţi scârbit vreodată pe cineva, eraţi cel mai spiritual om care a călcat vreodată prin orăşelul nostru.
    N-o să uit niciodată primele cuvinte pe care le-am învăţat în engleză: pen, pencil, desk, bag, sandwich. Vreau să vă mai spun că rămâneţi unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am avut vreodată şi am avut o mulţime în nici nu mai ştiu câţi ani de şcoală au urmat.. Şi unul dintre cei mai amuzanţi… Jos pălăria!
    Cu respect,
    Valentin Serac

  6. Gigi Burlacu spune:

    Aici ai avut proba că n-ai „păstorit” degeaba prin învăţământ. Gigi Burlacu – tot un… dascăl!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s