Incinerarea

 

Măi să fie, biserica a început să mă cam calce pe nervi! Bine, asta nu-i de azi de ieri, e de când m-am învrednicit să-mi pun întrebări… drept e, unele destul de neortodoxe.

Ieri, urmăream liniștit un meci de tenis, când, într-o pauză, mă pune necuratul  să mai butonez o țâră telecomanda. Ce să vezi, pe Antena Stars, loc în care mă opresc mai rar decât la budă, niște fețe smerite discutau…adică nu discutau, condamnau opțiunea unor creștini de a fi incinerați, iar nu înmormântați. Emisiunea era moderată de o suavă și cuvioasă parașută, habar n-am cum o cheamă, asistată de “tanti-mama-lu-Mitoșeru”, de un reprezentant al societății civile, și de precucernicul  avocat al diavolului – a se citi Simona (aia de-și adună moldovenii amârâți, așa, de-un mișto și de dragul audienței) – Ionașcu, ce intervenea telefonic. Pentru neștiutori, e vorba de Simona Gherghe, care-și adună subiecții de prin Moldova, cu predilecție curve cuplate cu bețivi, d-ăia, de toarnă copii în neștire, să aibă și ei un folos din  alocația pruncilor. Simona, tată, eu, de-aș fi moldovean te-aș bate cu cureaua la curu gol – măcar bătută să fii, dacă tot nu te fute nimeni. Da-i mai bine, decât să faci copii asemenea ție… nu c-ai fi urâtă, că nu ești, da ai în tine o doză de cinism de neimaginat.

Să mă întorc la ce spuneam. Dom’le, nu-i bine să te lași incinerat, că păcătuiești enorm și iremediabil. Popii nu-ți țin slujba cuvenită oricărui dobitoc pe două picioare, iar sufletul tău va umbla langa cine știe prin ce dimensiuni. Așa au decis combatanții emisiunii, susținuți fervent și cu argumente irefutabile de musiu Ionașcu, în calitate de avocat, popă și mâncător de rahat . Cică Mântuitorul nostru, Hristos adică, așa a fost îngropat, iar noi n-avem cum să ne abatem de la obiceiul creștin.  Îmi vine să-i răspund: Băiete, ești tembel? Ești, că altfel ți-ai aminti că Mântuitorul n-a fost îngropat, adică n-a fost băgat în pământ, că asta înseamnă îngropăciunea, n-a pus nimeni pământ peste el… ci așezat într-un mormânt, e drept, săpat în coasta unui deal, sau ce-o fi fost. În fața lui, a mormântului – NU PESTE, ține minte fariseule !!! – a fost împinsă o lespede și puși soldați de pază… știm cu toții de ce. Cu alte cuvinte, Iisus n-a fost îngropat, ci lăsat să putrezească într-un loc anume, după cum erau obiceiurile vremii. Atunci, de ce îmi cere mie domnul “sulă bleagă” să mă las acoperit de pământ după moarte? De ce să nu fiu incinerat? C-așa vrea el, c-a zis biserica? Cine e biserica? Biserica suntem noi, totalitatea credincioșilor, iar în numele nostru nu poate răstălmăci nimeni nimic după bunul plac. Biserica nu e o clădire și nici un sobor de bășinoși în sutane. Clar? Popii, atâta timp cât trăiesc din banii noștri, ar face bine să audă și ce vrem noi, că, dacă vor să supraviețuiască, mai trebuie să lase deoparte  nazurile astea de fată mare. Credința nu se întemeiază pe obiceiuri, oricât de profitabile ar fie ele pentru fețele bisericești.

În Biblie nu se spune nimic despre trup decât că va deveni țărână, iar sufletul lăsând în urmă trupul și se duce unde are el treabă, sau unde e chemat. Păi și cenușa e tot un fel de îngrășământ agricol, aidoma resturilor rezultate după descompunerea unui cadavru prin putrefacție. Atunci care-i problema, cenușa nu tot în țărână ajunge? Altu-i baiu, dacă nu ești îngropat eviți niște taxe, eviți lălăiala prealacomilor părinți, eviți momentul penibil al iertăciunii, în care toți spectatorii vin să te ierte și lasă câte-un bănuț la capătul sicriului – bani ce tot la preoți ajung, ca bonus – ș-apoi îți umplu de bale neamurile. Despre asta-i vorba, de aceea se cramponează biserica în consevarea unor obiceiuri. Am zis obiceiuri, căci ele n-au de-a face cu credința sau cu Dumnezeu, nefiind lucrare divină, ci omenească. Dacă ar fi să ne luăm după Biblie și să respectăm ad literam vorbele ei, ar trebui s-avem în orice urbe câte-un deal în care să ne așezăm morții în grote. Ei, dacă nu s-a putut, popii au inventat altceva, îngroparea – pentru electricieni se numește împământare. N-aș vrea să iau în râs obiceiurile creștine, dar, hai să recunoaștem, oamenii cu preoții  laolaltă devin uneori ridicoli și nu poți să nu-i iei la mișto.

 Iubiți sutaniști (e vorba de popi), lăsați-mi și mie o fărâmă de libertate, lăsați-mă să decid eu ce se va întâmpla cu hoitul ce-l voi lăsa în urmă. Promit că familia mea va plăti cât pentru niște funerarii tradiționale, cu condiția să faceți cântarea scurtă, să nu se plictisească oamenii. Ce-aveți cu mine dacă eu vreau să fiu incinerat? Hai, nu vă mai luați după doamna Mitoșeru și după Ionașcu! Mai schimbați și voi ceva, că prea ne trageți înapoi spre milenii apuse. Catolicii, creștini și ei, au ridicat din 1963 interdicția incinerării, fără a pune însă semnul egal între îngropăciune și incinerare. E bine și așa. Greșesc catolicii, sau voi? Da, ce mai întreb, voi nu greșiți, voi sunteți imaculați, nici de comerț, nici de turism, nici de cămătărie nu v-ați apropiat, nu? Nu știu cum de nu vă crapă obrazul de rușine când vă intitulați trimiși ai Domnului pe pământ? Voi veți spune că trupul, chiar și după moarte, rămâne templu al duhului sfânt și nu ne aparține, dar n-o să-mi puteți spune de ce-i mai bine să se împută, mâncat de viermi, decât să se transforme în cenușă?

În fine, mi-a trecut. Cam asta am avut de spus, iar pe habotnicii  care au  mânâncărimi la limbă și vor să mă afurisească  în fel și chip, îi sfătuiesc să aibă milă de mamele lor, că tare mi-e teamă c-o să le pomenesc.

Posted in vorbe | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

înviere

aievea
ori vis
m-am găsit
rătăcind
printre albine
și flori de cais

bătrân
dumnezeul
venit-a
să-și vadă
minunea
aicea-n ogradă

când toaca răsună
și clopot
nu bate
aici
învierea
încă se poate

Posted in carte de colorat vise | Lasă un comentariu

mohorât

 

mohor mohorât
verde-vâscos
se-ntinde-n cărare
când agale scobor
toamna la vale
umbre
de gânduri nespuse
pe umeri
apasă apusul
de clopot
dangăt dogit
sparge chindia
istovite picioare
se-ncurcă în cale
nu-i chip
de-ntors
când mersu-i
în jos

Posted in carte de colorat vise | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

păpădii

p1

neștiute de urbe
neluate în seamă
fără să știi
înfloresc păpădii
iară și iară
după frig
după vânt
uităm de cer ori cuvânt
și hormonal
pogorâm pe pământ
ne răscolă neliniști
în somnul din zori
fete-și preumblă
mintea prin nori
frenetic îngână
cenușa din noi
ziua de ieri
cu cea de apoi
paseri fac cuiburi
juruindu-și iubire
fără de știre
nemilos se aprind
în floare caiși
mălini și zambile
ieșite din fire
beată
privirea-ți cuprind
cu mov de alcov
e primăvară
cu duhul
stelei din noi
înapoi
dinainte venim
țărână-n-trupată
iarăși să fim

cais2

 

 

Posted in carte de colorat vise | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Supă de cartofi cu afumătură

O altă fiertură de iarnă e zeama de croampe (cartofi) cu carne afumată. Afumătura, fie ciolan, costițe, mușchi sau jambon, în  Ardeal și în toată Trasilvania, e  ingredientul principal în  mâncărurile cu varză, fasole, cartofi, mazăre și chiar paste (din cele de casă: găluște și tăieței). Supa de cartofi cu afumătură e deosebit de simplă și se poate prepara de oricine în maxim 30-40 de minute.

Ingrediente (aproximativ 8 porții): 300g ciolan afumat (sau ½ kg costiță afumată, 300g jambon ori mușchi afumat), 700g cartofi, o ceapă mare, un ardei, 100g țelină, un pătrunjel mare, cimbru, frunze de țelină uscate sau tarhon, pătrunjel verde, 2 linguri de smântână, o lingură rasă de făină, un pahar de bulion, sare, ulei de floarea soarelui (3 linguri) sau untură (2 linguri).

Cantitatea de carne afumată poate fi mai mare ori mai mică – dacă vrem afumătura doar pentru aromă, 200-300g e suficient, iar dacă vrem doar un singur fel la masă (la țară cam așa e), putem crește cantitate de carne – e alegerea noastră.

Preparare:

  1. Primul pas e să ne supărăm puțin și să facem totul bucăți, adică să mărunțim zarzavaturile și facem cartofii și afumărura cubulețe.sc1

2.Stropim fundul unei oale cu untdelemn (cele 3 linguri) și sotăm superficial bucățile de carne, atât cât să-și elibereze aroma, vreo 3-4 minute, după care aruncăm în oală și ceapa, ardeiul și rădăcinoasele. Le lăsăm oleacă să se îmbibe cu aromă de aumătură și turnăm apoi peste ele o cană de apă. Le dăm răgaz să fiarbă vreo 15 minute, până ce legumele sunt aproape făcute, după care slobozim peste ele cartofii și apă până să le acopere bine pe toate. Tot acuma intră în joc și frunzele de țelină (uscate sau verzi) și o târă de sare.sc2

sc33. Când socotim că au fiert cartofii dregem supa cu o combinație de făină, smântână și buluion (într-un castron desfacem făina cu smântână și adăugăm apoi treptat bulionul). Mai lăsăm totul la fiert încă 5 minute și aromăm fiertura cu tarhon și o idee de cimbru.

Atât. Se poate servi cu smântână alături de niște ceapă tăiată julien, frecată cu sare și îmblânzită cu câțiva stropi de oțet și ulei.sc4

Poftă bună!

 

 

Posted in la cratita | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Toros Kaposzta – (în traducere liberă, “carne de porc cu varză acră”)

După câte am observat, vizitatorii blogului meu sunt ahtiați după preparatele cu vază murată și bine fac, e bună, sănătoasă și unde mai pui că e și ieftină. De aceea zic că musai în fiece an, măcar o dată, dacă nu chiar de două-trei ori, să facem și câte un tosos. E  e o mâncare grasă de iarnă, iar la ardeleni e chiar o tradiție culinară ce nu poate fi ignorată.

Ei bine, la origini, acest preparat simplu și absolut delicios, este unguresc și ardelenii l-au preluat păstrându-i și numele, iar xenofobilor le doresc să nu se atingă de el că le-ar putea cauza amarnic la lingurică.

Ingrediente (pentru 6 porții sănătoase): 1kg carne de porc, de preferință mai grăsuță, 1,5kg varză tocata murată (dacă n-o găsiți așa, puteți lua și o căpățână mare de varză și o tocați acasă), o ceapă, 2 linguri de untură de porc (fie și untdelemn), o cană de bulion (200-300ml), o linguriță de cimbru uscat, una de mărar, una de boia și una de piper măcinat, o foaie de dafin, sare după gust și cam atât. E drept că la capitolul opționale ar mai fi smântâna și ardeiul iute, cu care se poate servi acest fel de mâncare.

Preparare în patru pași:

  1. Carnea de porc se taie cubulețe, preferabil cât mai egale, iar acesta nu e neapărat un criteriu estetic. Tăindu-le astfel, timpul lor de gătire va fi același.
  2. Rumenim ușor carnea în untura fierbinte, să zicem vreo 7-8 minute, apoi îi permitem să fiarbă, adăugând apă fierbinte (cam o ceașcă de apă), oride câte ori e nevoie, până ce carnea e pe jumătate fiartă (adică se poate mânca, dar e încă destul de tare). Am zis ori de câte ori deoarece porcul poate fi mai tânăr sau mai bătrân.toros1
  3. Când ni se pare că bucățile de carne au fiert pe jumătate, lăsăm să scadă bine apa de pe ele și adăugăm ceapa mărunțită, boiaua, mărarul, cimbrul, foaia de dafin și piperul. Le lăsăm singurele vreo 3-4 minute, amestecând din când în când.toros2
  4. Urmează varza și bulionul. Înglobăm treptat varza toccată, dându-i răgaz să se călească puțin (4-5 minute) alături de carne și celelalte minunății. Apoi adăugăm bulionul și oarece apă, până aproape să acopere varza… Cum vine asta? Așa: atunci când apăsăm ușor cu lingura lichidul să iasă la suprafață. Se fierbe totul la foc mic cam o oră, o oră și jumătate, asta depinde de noi și de ceea ce avem în cratiță. Dacă varza și carnea sunt fierte pe placul nostru, putem opri focul. În final se potrivește mâncarea de sare – doar în final pentru că varza murată e sărată și s-ar putea să nu fie nevoie de sare prea multă. (Bine ar fi să desărăm varza în prealabil, ținând-o câteva ore, 4-5, în apă rece.)toros3

Și… după cum anticipam mai sus, se sevește cu smântână și ardei iute.toros6

Poftă bună!

Posted in la cratita | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

mama

sunt
clipe în care
tăcută
mama așteaptă
la poartă
ce are
oare lemne
de spart
o gaură-n gard
de săpat grădina
de plătit lumina
mai nimic
vrea
să mă vadă la față
să mă strângă
în brață
cu capul
pe umăr
bucuria
din lacrimi
să-i număr
să spună
ce-o doare
să văd
caisul în floare
atunci părea
cam devreme
acuma-i târziu
de-aceea nu știu
când se-arată
mama
la poartă
de-i vie
ori moartă
 

 

Posted in carte de colorat vise | Etichetat , | Lasă un comentariu

ostropel de pui

Cuvântul ostropel este de origine necunoscută, așa că nu știm ce nație a botezat acest fel de mâncare în halul ăsta, dar putem bănui că ar fi de origine turcă deoarece, până la un punct, se aseamănă cu ciulamaua care de la turci ni se trage. S-ar putea să n-am dreptate, dar amănuntele etimologice sunt însă mai puțin importante pentru preacinstitele noastre mațe decât mâncarea în sine, care e deosebit de gustoasă și se poate prepara din ce soi carne avem prin casă, pui, porc, vită, miel, curcan și chiar pește, deși varianta din urmă n-am încercat-o încă niciodată.

Ingrediente (4 porții): un piept de pui, o ceapă, un morcov binecrescut ori 3 mai amărâți, 7-8 căței de usturoi, vreo trei rămurele de cimbru, 2 linguri de făină, 2 pahare de bullion, un pahar de vin (merge și berea dacă n-avem vin, ori niște supă de pui), frunze de pătrunjel, sare, piper, untdelemn.ingrediente

Prepararea nu durează mai mult de o jumătate de oră… hai, fie 40 de minute dacă n-avem elan în bucătărie.

1. Feliile de piept de pui, cărora le-am dat o țâră de sare și piper, le prăjim ușor într-o tigaie în care am înfirbântat vreo 2 linguri de untdelemn (Ușor înseamnă cam 1 minut pe o parte și încă unul pe cealaltă.) și apoi le scoatem pe o farfurie și le dăm timp de gândire.

2. În uleiul rămas în tigaie sotăm legumele preț de trei minute, apoi le stingem cu vin, bere, supă de pui sau apă. După ce dramul de alcool se evaporă adăugăm și bulionul și le lăsăm pe toate să dea într-un clocot. După vreo 30 de secunde, îmbăiem și bucățile de carne în sos. Acum pot fierbe împreună preț de 15-20 de minute, deoarece pieptul de pui nu are nevoie de prea mult.o2

3. În final, desfacem făina în apă sau o țâră de bulion și o adăugăm în tigaie. În 2-3 minute, când  sosul se îngroașă puțin, totul e gata. Presărăm deasupra niște pătrunjel verde și stingem focul. Se servește cu cartofi piure sau natur, mămăligă, cus-cus ori chiar orez.03

 Poftă bună!

Posted in la cratita | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Supa de mazăre

Vine o vreme când ne apucă un dor inexplicabil de mâncărurile copilăriei și încercăm să aducem înapoi o parte din ce era și nu mai este. Așa și cu zeama asta de mazăre după care, copil fiind, nu mă prea dădeam în vânt, dar acum îmbăt de o tainică plăcere când simt în aer miresmele aproape uitate din bucătăria bunicii. Erau vremuri când pâinea neagră, luată pe cartelă, untura de porc (unsoarea, cum i se zicea) și roșiile din grădină făceau parte din meniul zilnic al copilului ce abia se zărea dintre vrejurile pământului. Poate nici nu e vorba numai de nostalgie, ci și de dorința de a redescoperi valorile culinare tradiționale, pe nedrept înlocuite de hrana chimizată a zilelor noastre. Rețeta aceasta provine din bucătăriile ungurilor și șvabilor ce locuiau pe vremuri în mărginimea Aradului, prin Sântana și Comlăuș.

Ingrediente: (6 poții) 500g boabe de mazăre, un morcov, 2 linguri de untdelemn, un pahar de bulion, 2 cepe, 2 roșii, un ou, 2 linguri de făină, frunze de țelină, mărar, sare, piper. (Există și o variantă în care la această lucrare culinară participă și 3-4 cartofi tăiați cubulețe, lucru ce nu poate decât să îmbogățească savoarea preparatului.)maz1

Prepararea – joacă de copii.

1. Ceapa și morcovul se taie mărunt și se călesc vreo 2 minute în untdelemn. Urmează mazărea – se amestecă bine cu ceapa și morcovul și se mai lasă așa preț de 2-3 minute, amestecând din când în când să bucurăm toate boabele de căldură. Stingem apoi dogoarea amestecului cu puțină apă până ce acoperim toate boabele și le lăsăm să fiarbă la foc mic.maz2

2. Între timp pregătim materialul pentru niște “gălușcuțe picurate”, zise și zdrențe, ori tăiate, după cum ne ieste voia și pofta… Adică, un ou, 2  linguri de făină, o țâră de sare, care se amestecă bine până iese o pastă de consistența smântânii groase.

3. Când mazărea e aproape fiartă, adăugăm frunzele de țelină, crenguța de mărar și roșiile tocate (decojite în prealabil), bulionul și încă puțină apă – câtă, depinde de noi, dacă vrem o supă vârtoasă, punem mai puțină, dacă vrem una mai lungă, mai multă.

4. După vreo cinci, șase minute, când toată fiertura clocotește cu spor, putem sobozi în ea și găluștele. Le tăiem de pe maginea castronului cu un vârf de linguriță și le cufundăm în lichidul ce fierbe. Nu le tăiem mari căci ele oricum își triplează volumul când fierb. Dacă o astfel de operațiune pare prea migăloasă, pasta de găluște se poate subția iar conținutul se picură doar încet în supa care fierbe – astfel obținem niște zdrențe de ou.maz4

 Cam atât. După ce găluștele au fiert vreo 2 minute, potrivim supa de sare și piper și stingem focul. Se servește cu smântână sau iaurt gras, oarece pâine prăjită și ardei iute. Poftă bună! maz5

 

Posted in la cratita | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

ceafă de porc la cuptor

Multă lume asociază nefericit ceafa de porc cu grătarul berea și manelele. Bucata asta de carne n-are nicio vină, noi greșim, căci cefa de porc se poate prepara și elegant, nu că la grătar n-ar fi bună, dar nu-i de bonton să te afumui ori de câte ori mămânci astă bucățică porcină.

Să nu lungesc vorba, reteta de mai jos am furat-o de prin vecini și nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit că astfel pregătită carnea e deosebit de fragedă și suculentă. Povestea porcului e cam așa:

Ingrediente: 1kg ceafă de porc nefeliată și fără os, 2 morcovi, 4 cepe sănătoase, 5 căței de usturoi, 1 cană de supă, 1 cană de vin, sare, piper, cimbru.cf1

Preparare:

1. Se ia ceafa de ceafă, se spală, se împănează cu usturoi, se masează cu sare, piper și cimbru, iar după ce își revine din transă, cam după o oră și ceva de repaus la frigider, se perpelește în ulei pe toate părțile, sigilându-i astfel sucurile și aromele în interior.cf2

 2.Se așează apoi ceafa astfel bronzată într-un vas, pe un pat de felii de morcovi și ceapă, se stropește copios cu supă și vin, se acoperă vasul cu un capac (sau cu folie de aluminiu dacă vasul nu are capac) și se dă la cuptor timp de 40 de minute. La jumătatea timpului de coacere puteți întoarce bucata de carne pe partea cealaltă, astfel încât să fie pătrunsă uniform.

3.Apoi, când chinurile termice au luat sfârșit, de scot legumele, se mixează într-un blender și se obține o nebunie de sos.

Feliile de ceafă, căci înainte de servire ceafa se feliază, se pot alătura unui pireu de cartofi, de țelină, mazăre, spanac și așa mai departe, dar eu rămân credincios cartofilor. Bineînțeles nu uitați nici de sos !!!

cf 3100_7890 - Copy

Poftă bună !

Posted in la cratita | Etichetat , , , | 2 comentarii